„Sfântul Andrei a venit să ne întărească în luptă“
În ziua pomenirii Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, rândul pelerinilor care aşteaptă să se închine la moaştele din Dealul Patriarhiei s-a întins până pe Strada 11 iunie. Astăzi se aşteaptă să vină cei mai mulţi credincioşi şi din ţară, pentru a putea participa la Sfânta Liturghie. Dragostea pentru sfinţii de pe Dealul Patriarhiei şi dorinţa de a se închina Sfântului Apostol Andrei, Sfântului Dimitrie şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au făcut ca pelerinii să aştepte şi 10 ore pentru a ajunge la raclele de pe Colina Bucuriei.
"Închinându-ne la sfintele moaşte, reuşim să facem ceea ce trebuie pentru un creştin normal, obişnuit, deşi în zilele de azi e mai greu să fii normal. Ajută şi la cele obişnuite: pentru sănătate, pentru linişte în familie. Participarea împreună cu toţi ceilalţi la o asemenea sărbătoare pe care Bucureştiul o are, faptul că eşti parte a acestui grup de oameni e un lucru bun", spune Marius Popa, 37 de ani, din Bucureşti. "Revenirea Sfântului Apostol Andrei pe pământurile noastre este un semnal pentru noi, să nu uităm cine ne-a învăţat, ce ne-a învăţat la momentul la care a venit prima dată aici şi să ne atragă atenţia să nu ne depărtăm, măcar mai mult decât am făcut-o până acum, de la calea cea dreaptă, de la calea pe care el ne-a lăsat-o. Sfântul a venit să ne vadă şi să ne întărească în lupta continuă pe care trebuie să o dăm, să reuşim să spunem că suntem creştini într-o lume în care nu prea mai e creştină, chiar dacă cu numele a rămas", a adăugat el.
Tinerii pelerini sunt de părere că închinarea la sfintele moaşte ajută în obţinerea micilor izbânzi asupra încercărilor zilnice. "Închinarea la moaştele Sfântului Dumitru mă ajută la realizarea a tot ceea ce vreau să fac în viaţa de zi cu zi şi în tot ceea ce doresc să realizez. Acestea reprezintă un ajutor pentru toţi credincioşii, care vin să se închine aici în fiecare an, şi totodată o binecuvântare", a spus Florentina-Georgeta Bobeică, 19 ani, din Bucureşti.
Întrebaţi de unde au răbdarea să aştepte ore în şir pentru a ajunge pentru câteva clipe să sărute Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei şi moaştele ocrotitorilor Bucureştiului şi Catedralei patriarhale, credincioşii mărturisesc că simt ajutorul lui Dumnezeu în a aştepta. "Simt o atracţie să ajung acolo", a relatat Viorel, 46 de ani, din Bucureşti. Nu se lasă doborâţi de oboseală nici cei mai în vârstă. "Închinarea la moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou mă ajută foarte mult. Rugăciunile pe care le rostesc pentru copiii mei şi pentru cei dragi sunt auzite de Sfântul. Avem mare încredere în Bunul Dumnezeu şi-I mulţumim că ni l-a adus şi nouă pe Sfântul Andrei", a explicat Victoria Enache, 62 de ani, din Bucureşti. (Ecaterina Luţişina)