Sfântul Antim Ivireanul a fost evocat la Cernica
La Centrul social-cultural „Sfântul Calinic de la Cernica” de la Mănăstirea Cernica de lângă București a avut loc, ieri, o conferință pastoral-misionară cu preoții și diaconii din cadrul Protopopiatului Sector 4 Capitală. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La conferința pastoral-misionară cu slujitorii din sectorul 4 al Capitalei au participat: părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Ioan Armași, protoiereu al Protopopiatului Sector 4 Capitală; precum și alți slujitori din cadrul Centrului eparhial. În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte din viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Invitații speciali la această întâlnire au fost ieromonahul Policarp Pîrvuloiu, redactor coordonator al Departamentului „Carte patristică” din cadrul Editurilor Patriarhiei Române, și teologul și istoricul Octavian Marinescu.
Octavian Marinescu a vorbit despre două lucruri mai puțin cunoscute din viața Sfântului Antim Ivireanul, și anume implicarea sa într-o dispută teologică cu Patriarhul Dositei al Ierusalimului în legătură cu condamnarea teologului Ioan Kariofil de un Sinod de la Constantinopol din 1691, precum și despre legăturile mitropolitului cu Mănăstirea Sinai.
Părintele ieromonah Policarp Pîrvuloiu a prezentat câteva aspecte importante despre modul cum se alcătuiește o predică plecând de la Didahiile Sfântului Antim Ivireanul. „Am arătat că Sfântul Antim Ivireanul a valorificat cu o artă deosebită preceptele retoricii antice care pot fi urmate de orice predicator din ziua de astăzi, precum și modul cum a știut să valorifice Sfânta Scriptură, cultura vremii, cultura științifică a vremii sale, arătând că preotul trebuie să fie conectat la realitate și informat despre ce se întâmplă în jurul său”, ne-a spus părintele Policarp Pîrvuloiu.
Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul a spus că preoții de astăzi sunt chemați să valorifice darurile personale spre păstorirea mai atentă a credincioșilor după modelul ierarhului pomenit. „Sfântul Antim a fost un ierarh care a iubit Biserica, un mare tipograf, scriitor, arhitect, pictor. Nu ne putem aștepta de la puținii ani ai vieții sale decât la aceste impresionante realizări. Noi, cei de astăzi, înțelegem că un slujitor al Bisericii trebuie să treacă cu folos prin viață. Dacă noi nu ne putem compara cu sfântul - poate nu avem nici unul din multele lui daruri - măcar să fim buni și atenți slujitori ai Sfântului Altar”, a spus Preasfinția Sa. „Mă bucur că la Mănăstirea Cernica ne-am întâlnit să vorbim despre un sfânt ierarh, despre un iubitor de mănăstire care a lucrat foarte mult pentru Biserica Ortodoxă Română. Am aflat lucruri frumoase despre Sfântul Antim Ivireanul, lucruri care ne îndeamnă să îi urmăm exemplul”, ne-a spus părintele protoiereu Ioan Armași.