Sfântul Antonie cel Mare prăznuit şi la Galaţi

Un articol de: Pr. Gabriel Molocea - 17 Ianuarie 2013

Ieri, creştinii Parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" din Galaţi, cartierul Micro 21, şi-au sărbătorit ocrotitorul. În mijlocul lor a fost prezent şi chiriarhul Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cea mică a comunităţii. În parohie se află acum în construcţie o biserică de dimensiuni mai mari, după nevoile pastorale şi liturgice ale enoriaşilor. Noul lăcaş, zidit din cărămidă, se află acum la nivelul acoperişului, urmând să fie aşezate bolta şi turlele.

La momentul liturgic cuvenit, chiriarhul Dunării de Jos a împărtăşit cu Sfintele Taine un grup de copii ai Şcolii gimnaziale nr. 3 "Ion Luca Caragiale", instituţie ce se află pe teritoriul canonic al parohiei, asistaţi în Centrul de zi al parohiei, unde după programul şcolar îşi fac temele, se joacă, participă la diferite activităţi şi primesc masa de prânz. La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost săvârşită pomenirea vrednicului mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, trecut la Domnul în anul 2005. Ierarhul Dunării de Jos şi-a exprimat dorinţa ca învăţăturile şi scrierile mitropolitului Antonie să lumineze cât mai multe inimi ale tinerilor din zilele noastre, precum a luminat şi minţile celor din trecut. După tradiţia parohială, preoţii slujitori împreună cu enoriaşii parohiei au pregătit pachete cu hrană caldă, ceai fierbinte şi colivă pentru credincioşii prezenţi. La ora amiezii, micii credincioşi au luat prânzul în clădirea centrului social, fiind serviţi de însuşi Înalt Preasfinţitul Casian şi ceilalţi preoţi şi diaconi slujitori. În aceeaşi zi, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire episcop Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, la 125 de ani de la naşterea sa. Au participat preoţi din Administraţia eparhială şi din învăţământul teologic gălăţean, dar şi credincioşi. În anul 2005, Parohia "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare" din municipiul Galaţi a primit binecuvântarea chiriarhală pentru a construi un centru destinat copiilor proveniţi din familii nevoiaşe. Pe parcursul unui an şi jumătate, a fost ridicată o frumoasă clădire care cuprinde o sală de meditaţie, una de calculatoare, două birouri, o sală de mese, o bucătărie şi o magazie. Încăperile centrului sunt dotate şi utilate cu mobilier nou, copiii care frecventează centrul având toate condiţiile necesare bunei desfăşurări a activităţilor planificate.