Sfântul Apostol Andrei a fost sărbătorit cu fast la Galaţi
Miercuri, 30 noiembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. După slujbă, în catedrală a avut loc ceremonia de acordare a titlului "Doctor Honoris Causa" Preafericirii Sale de către Senatul Universităţii "Dunărea de Jos".
Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, din soborul arhieresc slujitor la Sfânta Liturghie au mai făcut parte Înalt Preasfinţitul Nectarie, Mitropolit de Corfu şi Paxos, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada. Mitropolitul Nectarie de Corfu a tâlcuit pericopa evanghelică Predica tâlcuirii pericopei evanghelice rânduite a se citi în ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei a fost rostită de IPS Nectarie, Mitropolit de Corfu şi Paxos, prezent la Galaţi cu prilejul aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Spiridon la Dunărea de Jos. Înalt Preasfinţia Sa a arătat importanţa misiunii Sfântului Andrei, care din Întâi-chemat a devenit, la rându-i, chemător: "Apostolul L-a aflat pe Mesia. Însă nu L-a ţinut numai pentru sine. S-a grăbit să vestească "evanghelia", acest mesaj aducător de bucurie tuturor cunoscuţilor, mai întâi celor din casă, fratelui său Petru, dar şi altora. Aceasta va face pe tot parcursul vieţii sale pământeşti. Va propovădui "pe Hristos Mesia"; va întemeia Biserici locale, în care va consolida trăirea Adevărului în Har, hirotonindu-le episcopi, ca succesori ai săi, şi oferindu-le comoara învăţăturii "sănătoase", a credinţei, spre trăire şi mărturisire; şi îşi va pecetlui apostolia întru Duhul Sfânt, urmând Mântuitorului şi Domnului său la moarte mucenicească, pe cruce, ca "să trăiască împreună cu El în Împărăţia cerurilor" (Stihira de la Lunea Mare), şi să fie mândrie şi slavă a Bisericii." Totodată, IPS Nectarie a arătat puterea rugăciunii pelerinilor la moaştele Sfântului Spiridon, care de sâmbătă nu contenesc a se închina la baldachinul de pe esplanada Catedralei arhiepiscopale din Galaţi: "Ne aflăm astăzi aici ca smeriţi fraţi împreună liturghisitori, veniţi din Grecia greu încercată, însă din Grecia sfinţilor şi a credinţei ortodoxe. Din Grecia care nu va înceta să-şi sprijine Biserica, să nădăjduiască în Hristos şi să dea mărturia ei apostolică sub forma atitudinii faţă de viaţă şi dorului după veşnicie. Dumnezeu ne-a îngăduit să slujim în Corfu, în insula în care se păstrează, ca o comoară de mare preţ, scumpă nouă şi preaiubită, sfântul dragostei sincere, al credinţei nealterate de inovaţii, apărătorul nebiruit, Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Dragostea Preafericirii Voastre, precum şi iubirea frăţească şi evlavia Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iubitul nostru frate în Hristos şi împreună liturghisitorul, ne-au adresat invitaţia de a veni aici, în mijlocul poporului român, ospitalier, nevoitor în ale credinţei, binecredincios, necăjit, dar niciodată biruit de încercări, ispite, prigoane împotriva credinţei şi chiar de martiriu. Am adus cu noi mâna dreaptă a Sfântului Spiridon ca poporul român dreptcredincios să se închine, ca oamenii să primească putere de sus, să se încredinţeze că "viu este Domnul Dumnezeu" şi să aibă încă un ocrotitor şi ajutător în viaţă, pe Sfântul Spiridon, care se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi toţi". Daruri oferite Mitropolitului Nectarie La finele Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis mulţumiri Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei pentru binecuvântarea acordată IPS Nectarie de a aduce spre închinare credincioşilor români mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei. "Ca semn de preţuire şi de frăţească dragoste în Hristos Domnul", PF Daniel a oferit Mitropolitului de Corfu un engolpion "specific Patriarhiei Române, având simbolul crucii nesfârşite care arată iubirea nesfârşită a Preasfintei Treimi pentru noi, oamenii" şi o candelă lucrată în argint filigranat în Atelierele Patriarhiei, de la Bucureşti. "Să ştiţi, Preafericirea Voastră, că atât timp cât voi trăi în această lume, neîncetat mă voi ruga pentru Preafericirea Voastră, pentru Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, pentru poporul român, pentru preacuvioşii şi preacucernicii părinţi din această ţară şi vă asigur că această candelă pe care Preafericirea Voastră mi-aţi dăruit-o neîncetat va fi aprinsă la mormântul şi la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon", a mulţumit ierarhul grec. IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a oferit Mitropolitului de Corfu o icoană a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, "mărturie a evlaviei poporului român". Patriarhul României a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" După Sfânta Liturghie, Senatul Universităţii "Dunărea de Jos", prezent în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, i-a acordat titlul academic "Doctor Honoris Causa" Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Prof. dr. ing. Viorel Nicolae Mânzu, rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, a comunicat decizia unanimă a Senatului universitar şi a rostit Laudatio pentru PF Daniel. "Ne regăsim sub cupola Sfintei Catedrale arhiepiscopale. Nu este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru. Această prezenţă, dincolo de aspectul fizic, se prelungeşte simbolic prin faptul că Univesitatea "Dunărea de Jos" doreşte să fie prezentă în tot ce înseamnă cultură şi spiritualitate în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Cu alte cuvinte, Biserica este în Universitate şi Universitatea doreşte să fie în Biserică", a mărturisit prof. univ. dr. Viorel Mânzu. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mulţumit Senatului Universităţii pentru acordarea titlului academic, oferind rectorului Viorel Mânzu câteva cărţi publicate de editurile Patriarhiei: "Mulţumim pentru această onoare deosebită pe care o împărtăşim cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, pentru că, de fapt, aşa cum se cunoaşte, atunci când conducătorul unei instituţii este onorat, este onorată întreaga instituţie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens: "Se încoronează capul şi se cinsteşte întreaga persoană". Vă mulţumim pentru această onoare pe care aţi făcut-o Bisericii noastre şi, de asemenea, vă mulţumim pentru că aţi legat cultul de cultură, Biserica de Universitate şi prin aceasta revenim la frumoasa tradiţie românească, dar şi la frumoasa tradiţie europeană, fiindcă primele universităţi din Europa au luat fiinţă în cadru bisericesc. Chiar şi acum se vede la Cambridge şi la Oxford această legătură dintre colegiile universitare şi fostele mănăstiri şi actualele biserici devenite capele universitare. Noi dorim să exprimăm această mulţumire prin câteva cărţi şi, de asemenea, dorim să continuăm cooperarea, şi tot ceea ce apare la Patriarhia Română de acum încolo o să vă trimitem şi dumneavoastră". Preafericitul Părinte Daniel a apreciat că "este foarte importantă comemorarea sau amintirea aceasta, în primul rând pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat. Dumnezeu ne ajută, dar ne ajută foarte adesea prin oameni concreţi, cei de aproape şi cei de departe. De asemenea, ne aducem aminte în astfel de momente de toţi cei care au contribuit la formarea noastră: părinţii după trup, părinţii duhovniceşti, învăţătorii, profesorii noştri de la liceu, facultate, universităţile din ţară şi străinătate, ca moment de recunoştinţă". Preafericirea Sa i-a oferit Înalt Preasfinţitului Casian pentru Catedrala arhiepiscopală o ediţie a Sfintei Evanghelii "pictată iconic, ca iubire de frumuseţe şi ca legătură între cuvânt şi icoană, între cuvânt şi imagine", dar şi câteva cărţi tipărite recent. "Familia creştină - între sfinţenie, suferinţă şi speranţă" Potrivit tradiţiei, Preafericitul Părinte Daniel a citit un cuvânt pregătit pentru evenimentul conferirii titlului academic, intitulat "Familia creştină - între sfinţenie, suferinţă şi speranţă", întrucât 2011 este anul dedicat de Sfântul Sinod omagierii Sfintei Taine a Botezului şi Sfintei Taine a Cununiei. "Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, considerăm că trebuie să valorificăm resursele de îndreptare şi ieşire din criză, pentru a trăi cu speranţă. În primul rând, trebuie să înţelegem că viaţa şi fericirea sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar criza familiei de astăzi poate fi depăşită cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu", a arătat Preafericirea Sa. "Nu putem reduce familia doar la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, pentru că ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende. Familia are vocaţia de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu în lume pentru a dobândi viaţa eternă. De asemenea, perioada de criză actuală ne cheamă la filantropie şi solidaritate, la ajutorarea săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, şomerilor, oamenilor singuri şi deznădăjduiţi. Criza este o judecată asupra vieţii persoanei şi societăţii, aşa cum arată termenul din limba greacă. Ea ne cheamă la pocăinţă şi sobrietate, la ajutorare reciprocă, la sfinţenie şi speranţă. În acest context, Biserica şi Şcoala trebuie să intensifice consultarea şi cooperarea dintre ele", a încheiat Preafericitul Părinte Daniel. Distincţii pentru reprezentanţii de seamă ai învăţământului gălăţean Trei dintre cei mai buni reprezentanţi ai învăţământului gălăţean au fost distinşi cu "Vrednicia andreiană pentru tineri" şi au primit un ajutor financiar drept răsplată pentru rezultatele obţinute: Dan Dănăilă, elev la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", Daniel Cazan, elev la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei", şi Alexandru Covrig, student la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos". "Act de credinţă şi de cultură sub Pantocrator" Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a oferit Patriarhului României un buchet de trandafiri albi, precum şi o icoană a Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei. IPS Casian a rostit cuvântul intitulat "Act de credinţă şi de cultură sub Pantocrator", în care a amintit evenimentul din anul 2003, când Preafericitul Părinte Daniel, Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Bucovinei, era cinstit cu titlul de "Senator de onoare" al Universităţii "Dunărea de Jos". Înalt Preasfinţia Sa a apreciat că "slujitorii Sfântului Altar, ierarhi în veşminte luminoase ale Împărăţiei lui Dumnezeu şi magiştrii purtând toga academică se unesc în acelaşi duh al rugăciunii ca formă de unitate dintre Tabor şi Parnas, dintre Revelaţie şi cercetare, cu acelaşi scop de mai bună cunoaştere a omului, în dialog veşnic cu Dumnezeu şi semenii Săi". Totodată, a amintit cuvântul Patriarhului Daniel, care spune că "sufletul culturii este cultura sufletului". "Ca ierarh şi Patriarh nu aţi părăsit apostolatul ca dascăl de teologie, promovând înţelept şi în mod echilibrat cooperarea dintre teologie şi ştiinţă, dintre teologie şi cunoaştere, dintre Biserică şi Şcoală, un vast şantier al educaţiei creştine menit să unească mereu împreună teologia, viaţa liturgică şi educaţia sub cupola ce pluteşte deasupra temeliilor Catedralei Mântuirii Neamului", a încheiat IPS Casian. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos s-a încheiat în fapt de seară, când tradiţionalul car alegoric împodobit cu motive religioase a pornit din faţa Catedralei arhiepiscopale în procesiune pe străzile Galaţiului.