Sfântul Apostol Andrei cinstit la Mănăstirea Peștera Ialomiței

Data: 02 Decembrie 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgo­viștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a participat sâmbătă, 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nifon” a Mănăstirii Peștera Ialomiței, județul Dâmbovița. 

În cuvântul său, Părintele Mitropolit Nifon a evocat personalitatea Sfântului Apostol Andrei și a evidențiat deosebita lui im­portanță misionară pentru istoria noastră, deoarece el a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul Sciției Mici (Dobrogea de astăzi), creștinându-i pe strămoșii noștri, ne-a transmis Biroul de presă al Arhepiscopiei Târgoviștei. 

După încheierea sfintei slujbe, ierarhul a binecuvântat noul hotel „Peștera Wellness & Spa”, din apropierea mănăstirii, primul de cinci stele din Bucegii dâmbo­vițeni, proprietate a familiei Calcan, în prezența unor oficialități naționale, județene și locale, dar și a numeroși turiști.  Înalt­prea­sfinția Sa a oferit o icoană a Maicii Domnului, ca semn de binecuvântare, lui Valentin Calcan, preșe­dintele Camerei de Co­merț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.