Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare

Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie, zi în care s-a arătat pe larg şi viaţa sa sfântă. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul sfântului. Precum pe toţi cei plăcuţi ai Săi Hristos i-a învrednicit de Împărăţia cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, aşa şi locurile unde s-au nevoit şi au fost îngropaţi aceştia, Domnul Iisus Hristos le-a luminat cu minuni, arătându-le pline de daruri.

În fiecare an, la 8 mai, cu pute­rea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creştinii din ­a­cele locuri o numeau „mana”. Şi un­gându-se cu acel praf, creştinii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Iisus Hristos, Domnul nostru.

Acest semn dăruit de Dumnezeu a avut loc multă vreme, până în anul în care Efesul a fost cotropit de necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri. Biserica a rânduit, în semn de mulţumire, ca în ziua de 8 mai, precum şi în ziua de 26 septembrie să-l pomenească pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ca prin rugăciunile lui să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim să fim plăcuţi de Hristos, Dumnezeul nostru.