Sfântul Arhidiacon Ştefan, sărbătorit la Catedrala patriarhală
În a treia zi de Crăciun, când Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, la Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează http://basilica.ro/stiri/sarbatoarea-sf-arhidiacon-tefan-la-patriarhie_13177.html.
După Sfânta Evanghelie, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care le-a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Arhidiacon Ştefan. „Despre Sfântul Ştefan aflăm din cartea Faptele Apostolilor unde, după ce se relatează modul în care au fost aleşi cei şapte diaconi şi numele lor, se arată că Sfântul Ştefan era plin de Duh Sfânt şi făcea multe semne şi minuni în popor datorită credinţei sale. Viaţa şi mărturisirea Sfântului Arhidiacon Ştefan ne învaţă pe fiecare dintre noi că trebuie să ne păstrăm dreapta credinţă şi că trebuie să Îl mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos. Din cartea Faptele Apostolilor aflăm că cei care slujesc lui Dumnezeu trebuie să fie curaţi, plini de înţelepciune şi Duh Sfânt, aşa cum au fost şi cei şapte diaconi. De asemenea, trebuie să primească mai ales acest har mare al Tainei Sfintei Preoţii, aşa cum cei şapte diaconi au primit Taina Hirotoniei în treapta diaconiei prin punerea mâinilor Sfinţilor Apostoli peste capetele lor“, a spus PS Varsanufie Prahoveanul.
Preasfinţia Sa a arătat în continuare semnificaţia numelui Ştefan. „Numele Ştefan înseamnă cunună, iar el s-a încununat cu această cunună nestemată a muceniciei, fiind primul dintre cei care L-au urmat pe Hristos, care s-a învrednicit să bea acest pahar al jertfei până la capăt“, a arătat Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române. (Diac. Ştefan Sfarghie)