Sfântul Atanasie Athonitul va fi serbat la Pocrov
La Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, din judeţul Neamţ, va fi cinstit azi, 5 iulie 2018, Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul. Aseară s-a slujit Privegherea, iar în această dimineaţă, de la ora 8:00, Agheasma mică va fi urmată de Taina Sfântului Maslu şi de Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, pelerinii se vor putea închina la racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Viaţa pustnicească a Sfântului Atanasie Athonitul a fost mereu însufleţită de Sfântul Munte Athos, dar şi de cea a monahilor din peşterile Kievului, dovadă fiind icoanele Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul şi a Sfinţilor Cuvioşi Antonie şi Teodosie de la Pecerska aşezate în catapeteasma bisericii. „Sfântul Pahomie, considerat promotorul mişcării isihaste în monahismul din zona Moldovei, este şi cel care a pregătit terenul pentru lucrarea duhovnicească a Sfântului Paisie Velicicovski. În perioada paisiană, la Schitul Pocrov vieţuiau monahii care îşi doreau retragerea şi liniştea, avându-l drept egumen pe ieroschimonahul Gherasim, venit aici împreună cu Stareţul Paisie din Muntele Athos. Atmosfera de pustie de la Pocrov le amintea de Grădina Maicii Domnului”, a amintit ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.