Sfântul Corneliu Sutaşul, sărbătorit la Parohia Balta Albă

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 14 Septembrie 2010

Biserica Parohiei Balta Albă, singurul lăcaş de cult din Capitală închinat Sfântului Corneliu Sutaşul, şi-a sărbătorit ieri, 13 septembrie, hramul istoric.

 

Credincioşii din parohie s-au adunat la biserică pentru a-l cinsti pe Sfântul Corneliu Sutaşul, care ocroteşte sfântul lăcaş de mai bine de şapte decenii. Sărbătoarea hramului a început de duminică seară, când a fost săvârşită slujba Privegherii şi a sfinţirii apei. Ieri a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii şi parastasul pentru ctitorii şi slujitorii trecuţi la Domnul. Părintele paroh Vasile-Cristian Niţă a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat credincioşilor câteva aspecte din viaţa sfântului ocrotitor şi a subliniat importanţa cinstirii lui pentru toţi creştinii care au avut strămoşi păgâni. "Sfântul Corneliu Sutaşul, aşa cum aflăm din Sfânta Scriptură, este primul păgân botezat la creştinism. Botezul lui Corneliu şi al casei sale de către Sfântul Petru, în urma revelaţiei pe care marele apostol a avut-o, constituie un moment de referinţă în istoria mântuirii, deoarece este considerat răspunsul dat de Dumnezeu întrebării ce plutea între apostoli, referitoare la acordarea botezului celor care nu proveneau dintre iudei, adică păgânilor", a spus parohul Bisericii Balta Albă. La final, părintele Vasile-Cristian Niţă a înmânat distincţii de vrednicie şi iconiţe cu Sfântul Corneliu tuturor enoriaşilor care s-au implicat, în mod deosebit, în susţinerea lucrărilor de reparaţie care se execută la acoperişul bisericii parohiale în această perioadă.