Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, serbat la Cireşoaia
Biserica noastră l-a pomenit vineri, 20 ianuarie 2017, pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare. În această zi a fost hram la Schitul Cireşoaia din judeţul Bacău. Tot vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman s-a oficiat slujba Parastasului pentru Arhiepiscopul Eftimie Luca.
Schitul „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare“ - Cireşoaia din Târgu Ocna, aflat la o altitudine de 600 de metri, şi-a cinstit vineri, 20 ianuarie 2017, ocrotitorul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhipăstorul Romanului şi Bacăului, în prezenţa părintelui Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie. Părinţii slujitori au răspuns astfel invitaţiei protosinghelului Claudiu Panţiru, stareţul aşezământului monahal, de a se ruga în locaşul de închinăciune pentru eroii neamului românesc în cadrul Sfintei Liturghii. „Sărbătoarea a fost cu atât mai măreaţă cu cât actul liturgic săvârşit acum s-a constituit ca primă treaptă pe scara evenimentelor ce se vor derula în acest an, 2017, la împlinirea a 100 de ani de la luptele crâncene de la Cireşoaia, când şuvoiul inamic a fost oprit să pătrundă pe această poartă spre inima Moldovei cu preţul sângelui vărsat în luptele de pe aceşti versanţi ai Carpaţilor. S-au adus în memorie eroii români spre veşnica lor pomenire, cuvântul părintelui protopop Ioan Bârgăoanu aducând aminte credincioşilor prezenţi şi de faptele vrednicului de pomenire Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, bunul Eftimie, întru amintirea căruia s-a ridicat biserica de pe Cireşoaia, de lângă Târgu Ocna. Credincioşii prezenţi au fost ospătaţi după datină, prin osteneala şi dragostea părintelui stareţ Claudiu şi a tuturor celor care au pus umărul la nevoile hramului aşezământului monahal“, a relatat pr. Petru Roncea de la Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti.