Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul; Sfântul Proroc Baruh

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 28 Septembrie 2018

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul s-a născut în cetatea Iconiei, din Asia Mică, unde a crescut în dreapta credinţă, fiind unul dintre cei mai râvnitori creştini. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor şi întemniţat. Pentru că a avut curajul să-i înfrunte pe păgâni şi a mărturisit cu mult curaj că este creştin, a fost ars pe tot trupul cu făclii aprinse. Dar sfântul nimic nu a păţit, iar după moartea împăratului a fost eliberat din închisoare. Retrăgându-se în pustie, a fost prins de către tâlhari, din mâna cărora a scăpat în mod miraculos. Cu aurul tâlharilor a ridicat o mănăstire în peştera lor. Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul era căutat de mulţi credincioşi, fiind tămăduitor de orice boală, a scos chiar şi apă dintr-o stâncă. Astăzi este pomenit şi Sfântul Proroc Baruh, ucenicul şi prietenul Sfântului Proroc Ieremia. A prorocit înainte şi după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H. În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea robia babilonică. Baruh şi Ieremia au fost întemniţaţi până după cucerirea Ierusalimului. Prorocul Baruh a ajuns ca rob şi în Babilon, unde a continuat să le vestească iudeilor eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului şi întâlnirea tuturor în Templul Domnului.