Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 06 Iunie 2021

Sfântul Ilarion a trăit pe vremea împăraților iconoclaști, intrând de la vârsta de 20 de ani în mănăstirea ce se numea „a lui Dalmat”. După 10 ani de ascultare a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta a fost hirotonit preot și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul.