Sfântul Cuvios Rafail cinstit în localitatea natală
Ca în fiecare an, ziua de 21 iulie prilejuieşte o mare sărbătoare duhovnicească în nordul judeţului Galaţi, acolo unde numeroşi pelerini din toate colţurile Arhiepiscopiei Dunării de Jos se adună la prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în localitatea sa natală - Bursucani.
Prin eforturile eparhiei, vechiul schit din cătunul Zimbru, întemeiat de către ucenicii Sfântului Rafail, a renăscut, chiar lângă zidurile vechi, recent descoperite.
După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a unui parastas pentru ctitori, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian a vorbit celor prezenţi despre importanţa acestei sărbători pentru Biserica locală de la Dunărea de Jos. La finalul slujbei, participanţii au primit iconiţe şi câte un pachet cu alimente, cei mici primind şi câte un pachet cu dulciuri.
La final, pelerinii prezenţi la sărbătoarea Sfântului Rafail au fost invitaţi la o agapă frăţească, pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.
Acest lăcaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări - ieromonahii Ioasaf şi Aloman - veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului Cultelor, maicile, în frunte cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă la schit au mai rămas totuşi câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte în anul 1866 înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.
La prima cinstire a Sfântului Rafail în localitatea sa natală (21 iulie 2008), când chiriarhul Eparhiei Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit, s-a luat hotărârea rezidirii acestui lăcaş monahal. Astfel, prin hotărârea nr. 244/2008 Arhiepiscopia Dunării de Jos reînfiinţează Schitul Zimbru, demarând şi lucrările pentru construcţia lăcaşului de cult. Acesta se doreşte a fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate şi după cum mărturisesc documentele istorice, precum şi după cum a rămas în amintirea bătrânilor satului.
Sfântului lăcaş, care a primit, fireşte, pe lângă vechiul hram, şi ocrotirea Sfântului Rafail, i s-a sfinţit locul şi i s-a pus piatra de temelie la 21 iulie 2009. Acum doi ani, lângă noua biserică a schitului au fost descoperite ruinele vechiului lăcaş de cult. (Eugenia Notarescu)