Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit; Sfântul Mucenic Anastasie
Cuviosul Sava s-a născut în Capadocia, în anul 439, iar părinţii săi se numeau Ioan şi Sofia. Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei şi a intrat în mănăstirea numită „a lui Flavian”. Pe când avea 18 ani, Cuviosul Eftimie cel Mare l-a trimis la Cuviosul Teoctist, la o mănăstire de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor ce locuiau acolo. Deoarece cuviosul Sava era un om înduhovnicit, adesea, cuviosul Eftimie îl numea «copil bătrân». Şi cu cât creştea în vârstă, cu atât sporea şi în virtute, iar Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Prin rugăciunea lui a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă. Sfântul Cuvios Sava a fost povăţuitor şi învăţător multor monahi, întemeind mănăstirea care-i poartă numele. Sfântul Sava este numit «cel Sfinţit», pentru că a fost hirotonit preot şi a fost rânduit îndrumător al tuturor mănăstirilor din Palestina. S-a mutat la Domnul în anul 532, fiind în vârstă de 94 de ani.