Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare; Sfânta Muceniţă Lucia din Roma

Sfântul Cuvios Sisoe (†429), urmând cu osârdie lui Hristos, a trăit în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi rugăciune i-a biruit pe vrăjmaşii nevăzuţi, iar locul nevoirii sale a fost în muntele în care s-a nevoit şi Cuviosul Antonie cel Mare (251-356), fiind cu adevărat următor al vieţii acestuia. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit de darul facerii de minuni, înviind copilul unui mirean care venise la el pentru binecuvântare. Acela, intrând în chilia Cuviosului Sisoe, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faţa în jos, ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Şi, făcând Avva rugăciune şi binecuvântându-i, a ieşit omul afară, lăsându-şi copilul să zacă mort la picioarele Cuviosului. Iar acesta, neştiind despre moartea copilului, ci socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te fiule şi mergi de aici”! Şi îndată înviind cel ce fusese mort, s-a ridicat şi a ieşit pe urmele părintelui său. Deci tatăl văzându-şi fiul înviat s-a întors cu el la Sfântul Sisoe şi închinându-se i-a mulţumit. Vieţuind în pustie 60 de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi când era aproape să moară, stând lângă el monahii, a strălucit faţa lui şi a zis: „Iată Avva Antonie a venit”. Şi trecând puţin timp, a zis: „Iată ceata Prorocilor a venit”. Iarăşi strălucind faţa lui şi mai tare a zis: „Iată ceata Apostolilor a venit”. Atunci fraţii l-au rugat să le spună cu cine vorbeşte, iar el le-a zis: „Iată îngerii au venit ca să mă ia şi mă rog să mă mai lase puţin să mă pocăiesc”. Iar faţa sa a strălucit şi mai mult făcându-se ca soarele şi s-au temut toţi. Şi iarăşi a grăit către ei Cuviosul: „Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie”. Zicând acestea, Sfântul Sisoe şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar chilia s-a umplut de bună mireasmă.