Sfântul Daniil Sihastrul a fost prăznuit şi la Jönköping, Suedia

Data: 20 Decembrie 2010

Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a fost prezent sâmbătă, 18 decembrie, în filia Hillerstorp a Parohiei Ortodoxe Române "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamţ" din oraşul Jönköping, Suedia, unde a săvârşit Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie le-a vorbit celor prezenţi despre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, ca model de rugăciune şi postire. La slujbă au participat numeroşi credincioşi români, însă şi reprezentanţi ai comunităţii lutherane din localitate. Preasfinţitul Episcop Macarie le-a mulţumit pentru sprijinul acordat parohiei ortodoxe române, în mod deosebit pentru biserica oferită în care românii îşi pot desfăşura lucrarea pastorală şi misionară. După Liturghie, Grupul Coral "Credo" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a susţinut un concert de colinde, iar copiii din comunitate au primit daruri din partea ierarhului. De la ora 17:00, Preasfinţitul Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu în biserica centrală a parohiei ortodoxe române din oraşul Jönköping. Ieri, 19 decembrie, Episcopul Europei de Nord a slujit Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă română din oraşul Göteborg. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Coral "Credo", care după slujbă a susţinut concertul de colinde "Betleemul a deschis Edenul". (Gheorghe-Cristian Popa)