Sfântul Daniil Sihastrul, modelul preotului sfătuitor

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 20 Decembrie 2010

Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit sâmbătă, 18 decembrie, pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Sfânta Liturghie în cinstea Cuviosului Daniil a fost săvârşită, în cel de-al doilea paraclis din Reşedinţa patriarhală, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Cel de-al doilea paraclis din Reşedinţa patriarhală, care îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, s-a aflat sâmbătă, 18 decembrie, în sărbătoare. Cu acest prilej, credincioşii care au participat la slujbă au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaştele Cuviosului Daniil Sihastrul. Lupta pentru păstrarea credinţei Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre viaţa şi nevoinţele Sfântului Daniil Sihastrul, evidenţiind rolul pe care l-a avut, ca duhovnic al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în păstrarea credinţei creştine pe teritoriile Moldovei. "Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este modelul preotului sfătuitor, al duhovnicului înţelept şi rugător, care ajută nu numai pe oamenii simpli, ci şi pe oamenii cu responsabilităţi mari şi care manifestă iubirea pentru popor, înţelegând că adesea libertatea şi demnitatea poporului se apără prin jerfă, prin rugăciune şi prin luptă, nu prin delăsare şi trădare. Este foarte semnificativ faptul că acest om al rugăciunii, al isihiei ca pace interioară şi pacificare a vieţii omului, nu-l îndeamnă pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare la pace cu turcii, pentru că aceasta i se părea o sclavie, ci îndeamnă sau încurajează pe domnitor să reia lupta, căci el va birui, deoarece lupta sa este dreaptă. Lupta sa nu este una de ocupaţie, de năvălire asupra altor neamuri sau asupra altui teritoriu de ţară, ci e vorba de apărarea propriului său popor, care este un popor creştin. Aşadar, era vorba nu doar de invadatori străini, ci şi de invadatori de altă credinţă - cea musulmană -, iar sfântul a avut în vedere nu numai riscul ocupării ţării de către otomani, ci şi riscul pierderii identităţii de credinţă. El îndemna pe Sfântul Ştefan să apere Moldova şi pentru a apăra credinţa creştină", a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a mai explicat că pomenirea Sfântului Daniil Sihastrul este pentru noi un prilej de a ne întări în dreapta credinţă, de a spori în rugăciune şi de a vedea rolul Bisericii în societate ca bun sfătuitor pentru popor şi pentru toate instituţiile care au o responsabilitate mare. În cadrul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ion Dragomir, consilier patriarhal pentru relaţii cu publicul în cadrul Cabinetului patriarhal. Preafericitul Daniel a apreciat pregătirea intelectuală şi duhovnicească a noului hirotonit, l-a felicitat pentru râvna de care dă dovadă în lucrarea administrativă şi a subliniat importanţa primirii diaconiei în sporirea acestei lucrări, deoarece, în felul acesta, lucrarea administrativă devine mai duhovnicească, iar slujirea ca diacon, mai responsabilă. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul l-a felicitat pe Întâistătătorul Bisericii noastre, cu prilejul onomasticii, urându-i să primească de la Dumnezeu "multă putere de muncă, sănătate, viaţă îndelungată şi rodnică, ca Biserica noastră să înflorească mereu şi să se transforme într-un pom plin de roade duhovniceşti".