Sfântul Efrem cel Nou, cinstit cu evlavie la Ezăreni
Biserica Parohiei Ezăreni, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost neîncăpătoare sâmbătă, 5 mai 2018, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Efrem cel Nou de la Nea Makri. În seara zilei de 4 mai s-au oficiat Taina Sfântului Maslu şi Vecernia, iar sâmbătă, Utrenia a fost urmată de slujba Parastasului şi de Sfânta Liturghie.
Evlavia pentru Sfântul Cuvios Efrem cel Nou de la Nea Makri - Grecia a adunat laolaltă sute de credincioşi în Biserica cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului" şi „Sfântul Ştefan cel Mare" din Parohia Ezăreni, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi. Oamenii au venit în sfântul locaş pentru a înălţa rugăciuni de slavă, de cerere şi de mulţumire către Preabunul Dumnezeu în ziua cinstirii celui mai iubit dintre sfinţii Bisericii noastre - Sfântul Efrem cel Nou. Copii, tineri şi bătrâni au venit sâmbătă, 5 mai 2018, încă de dimineaţă în locaşul de închinăciune din Ezăreni, situat în apropierea Iaşului, după ce cu o zi înainte au participat la Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba Vecerniei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către părintele Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului 3 Iaşi, alături de un sobor de preoţi. Numărul mare de pelerini veniţi să-l cinstească pe Sfântul Cuvios Efrem cel Nou a făcut ca biserica din Ezăreni să devină neîncăpătoare, astfel că mulţi au ascultat slujba afară.
„Din anul 2013, ne bucurăm de prezenţa în biserica noastră a unui papucel al Sfântului Efrem cel Nou. Prin acest odor, sfântul este prezent atât în parohia noastră, cât şi în municipiul Iaşi. Foarte multă lume vine în această biserică pentru rugăciune şi pentru cinstirea sfântului. Ştim că Sfântul Efrem este grabnic ajutător în toate nevoile, dar mai ales tămăduitor de cancer. Foarte mulţi bolnavi de cancer vin în biserica noastră pentru a cere ajutor lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Efrem cel Nou. Atunci când ne-a fost greu, Sfântul Efrem cel Nou ne-a fost alături, ridicându-ne din suferinţă şi făcându-ne să înţelegem greşelile pe care le-am făcut în viaţă. Sfântul ne-a ajutat să îmbrăţişăm calea Crucii lui Hristos care duce la Înviere. El ne ajută să ducem crucea, să biruim şi să ne bucurăm de lumina şi Învierea Mântuitorului Hristos", s-a exprimat părintele paroh Mihai Iordăchescu.
Pe 2 iulie, în ziua pomenirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, biserica din Ezăreni îşi serbează al doilea hram. Un aspect important este acela că Slăvitul Voievod şi Sfântul Efrem cel Nou au fost contemporani. Mai mult, atât biserica din Ezăreni, cât şi Mănăstirea Nea Makri din Grecia sunt ocrotite de către Maica Domnului. „Sfântul Cuvios Efrem să-i binecuvânteze pe toţi cei ce îl cinstesc şi îl iubesc, dar şi pe cei ce se află în suferinţă, aşa cum s-a aflat şi el în urmă cu 592 de ani, când a fost martirizat", a mai adăugat preotul paroh Mihai Iordăchescu.
La finalul programului liturgic, prin grija oamenilor cu suflet mare, cei prezenţi au primit câte un pachet cu alimente, spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea Sfântului Efrem cel Nou.