Zi de sărbătoare la Biserica „Sfântul Elefterie“-Nou din Capitală
În ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, marți, 15 decembrie 2020, Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, unul dintre cele mai cunoscute locașuri de rugăciune din Capitală, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Biserica din Piața Operei a Capitalei, așezământ emblematic prin arhitectura deosebită și dimensiunile sale monumentale, și-a primit în aceste zile închinătorii, care cu dragoste au venit să-și cinstească prin rugăciune ocrotitorul spiritual.
Cu prilejul hramului, credincioșii bucureșteni și-au îndreptat pașii în bună rânduială duhovnicească la această biserică, unde s-au închinat cu evlavioase plecăciuni la racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei.
În ajunul sărbătorii, au fost săvârșite slujba Vecerniei Mari unită cu Litia și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, iar a doua zi, în zi de hram, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte părintele paroh Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală; părintele Mihai-Florian Dragomir; părintele Vasile Pop; părintele Dionis-Nimfodor Tătulescu; alți preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a subliniat principalele învățături care se desprind din viața Sfântului Elefterie, care impresionează prin sfințenie și credință. „În primul rând, învățăm cât de mult contează atmosfera de rugăciune și de curăție sufletească din casa creștinilor. Acest tânăr, care a devenit apoi martirul Elefterie, a crescut într-o atmosferă profund religioasă. Mama lui, cu numele Antia sau Evantia, reprezintă mamele creștine care i-au crescut în credință pe fiii lor. De aceea, datoria primordială a mamelor, a părinților creștini, este aceea de a-și educa fiii în frică de Dumnezeu, nu în duhul lumii, departe de aceste valori profunde. În al doilea rând, învățăm din viața sfântului râvna pentru slujirea Bisericii, întâlnită atât în perioada primară a Bisericii, cât și în vremea noastră. De altfel, sărbătoarea unui sfânt, a unui ierarh, cum este aceasta de astăzi, este chemarea sau invitația la o astfel de frumoasă viață petrecută în Hristos și cu El, așa cum a fost și viața Sfântului Elefterie. Biserica ne îndeamnă să mărturisim credința în Mântuitorul Hristos. Sfântul Elefterie, cu tinerețea lui, ne oferă un astfel de model”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult trecuți la Domnul. La final, părintele paroh Valer Ulican a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a rânduit ca Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, să fie prezent în mijlocul credincioșilor.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri din Corul bărbătesc „Cantus Domini”, la slujba din ajunul hramului și la Utrenie, și de corala bisericii, la Sfânta Liturghie.
După participarea la Sfânta Liturghie, membrii comunității parohiale s-au mobilizat exemplar și, în decursul zilei de marți, au oferit alimente și daruri persoanelor vârstnice, precum și familiilor cu mulți copii, ca aceștia să nu simtă lipsuri în perioada sărbătorilor. „În această zi de mare sărbătoare, deși sunt restricții, ne-am bucurat pentru că am avut o slujbă frumoasă pentru toţi enoriașii noștri.
Membrii Consiliului parohial au împărțit pachete, în condiții de igienă şi siguranță sanitară, conform normelor sociomedicale în vreme de pandemie. De asemenea, doamnele din Comitetul parohial au mers în parohie și au dus persoanelor vârstnice și neajutorate câte un cozonac, însoțit și de alte alimente, tot în condiții de igienă. În acest an omagial, al pastorației părinților și copiilor, am încercat să ne îndreptăm gândul către toate persoanele defavorizate din comunitatea noastră, către familii cu mulți copii, să le ușurăm greutatea zilei și să nu aibă lipsuri în timpul sărbătorilor, pe care de acum încolo le așteptăm cu multă bucurie în sufletele noastre”, a spus părintele protoiereu Valer Ulican.
Din anul 2009, un fragment din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie a fost așezat permanent spre închinare în acest sfânt locaș.