Sfântul Epitaf a fost așezat spre închinare la Catedrala Patriarhală

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 03 Mai 2024

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită rânduiala specială în cadrul căreia a fost scos Sfântul Epitaf din Altar și purtat, împreună cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, până în mijlocul bisericii, unde a fost așezat spre închinare.

Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf a fost săvârșită, după oficierea Ceasurilor Împărătești, de un sobor de slujitori ai sfântului lăcaș condus de arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. În cadrul acestei slujbe, Sfântul Epitaf a fost scos din Sfântul Altar la momentul stihoavnei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, conduși de arhidiaconul Mihail Bucă.

Sfântul Epitaf este un obiect de cult confecționat din pânză de in sau de mătase, pe care se află imprimată, pictată sau brodată icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului. Se întrebuințează numai în Vinerea Pătimirilor. În fața acestui obiect ce simbolizează trupul mort al Domnului se cântă Prohodul Domnului, iar apoi cu el este înconjurată biserica în procesiune, credincioșii luând astfel parte în mod tainic la evenimentul Înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. Epitaful este așezat apoi pe Sfânta Masă din Altar, unde rămâne până la Înălțarea Domnului. Ridicarea Epitafului de pe Sfânta Masă, în miercurea din ajunul Înălţării, simbolizează Înălţarea la cer a Mântuitorului.

Credincioșii au posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală până la ora 16:50, urmând ca în intervalul orar 17:00‑20:30 să fie săvârșită Denia Prohodului Domnului. Spre finalul slujbei va avea loc și procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul lăcașului de rugăciune.