Sfântul Grigorie Dascălul, sărbătorit la Mănăstirea Căldăruşani
Astăzi, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mănăstirea Căldăruşani îşi sărbătoreşte unul dintre ocrotitori. Acum, credincioşii sunt aşteptaţi la mănăstirea unde sfântul şi-a petrecut cinci ani din viaţă, până la alegerea sa ca mitropolit al Ungrovlahiei.
Sărbătoarea a început aseară cu slujba Privegherii săvârşită de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Dimineaţă, începând cu ora 8:00 sunt săvârşite slujba Acatistului Sfântului Grigorie Dascălul şi Ceasurile Împărăteşti, după care va urma Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
"Slujba Sfintei Liturghii este săvârşită de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel", ne-a declarat arhimandritul Lavrentie Gâţă, stareţul Mănăstirii Căldăruşani. După slujbă, urmând tradiţia ce s-a împământenit de la canonizarea sfântului din mai 2006 până acum, credincioşii şi cei mai mulţi dintre preoţii din Protoieria Ilfov Nord, care sunt aşteptaţi alături de familiile lor, sunt invitaţi la o agapă frăţească în trapeza mănăstirii.
"Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a început să fie din ce în ce mai popularizat în zonă. Vin tot mai mulţi credincioşi din împrejurimi şi nu numai, care se roagă cu credinţă şi cer ajutorul sfântului. Primim adesea semne şi răspunsuri ale oamenilor care şi-au îndeplinit dorinţele venind cu credinţă să se roage şi acum se întorc ca să aducă mulţumire", a mai spus părintele Lavrentie. (Cristian Bostan)