Sfântul Grigorie Palama cinstit în biserica din campusul Universităţii Politehnica

Un articol de: Marius Nedelcu - 14 Noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă l-a cinstit marţi, 14 ­noiembrie, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, ­Arhiepiscopul Tesalonicului, ocrotitorul bisericii din incinta campusului Universităţii Politehnica din Bucureşti. La fel ca în fiecare an, biserica Sfântului Grigorie Palama a adunat de ziua hramului numeroşi credincioşi, studenţi, tineri, ctitori, binefăcători şi slujitori care sunt legaţi duhovniceşte de acest lăcaş de rugăciune.
Prăznuirea sfântului ocrotitor a început luni seara, când un sobor de slujitori a săvârşit slujba Vecerniei cu Litia.

Marţi dimineață, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un ales sobor de slujitori din care au făcut parte părintele dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel; părintele Cătălin Dabu, protopop al Protoieriei Sector 6 Capitală; părintele prof. dr. Constantin Coman; părintele paroh Marian Mihai; părintele Maricel Popa, slujitor la paraclisul universitar; părintele Tudor Peiu de la paraclisul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti; părintele Pavel Rotaru, secretar al Protoieriei Sector 1 Capitală; părintele Eugen Rogoti; diac. lect. dr. Sabin Preda; diac. Cornel Coman, precum și alți slujitori.