Sfântul Grigorie Palama cinstit în Capitală
Biserica "Sfântul Grigorie Palama" a fost ieri neîncăpătoare, pentru că foarte mulţi credincioşi au venit să se roage sfântului isihast. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie, a binecuvântat pe credincioşi şi le-a vorbit despre arhiepiscopul Tesalonicului.
Biserica "Sfântul Grigorie Palama" din campusul Universităţii Politehnica şi-a sărbătorit ieri ocrotitorul, care este pomenit în a doua duminică a Postului Mare şi pe 14 noiembrie. Sâmbătă-seară, un sobor de slujitori a săvârşit slujba Privegherii, iar duminică-dimineaţă a fost oficiat Acatistul Sfântului Grigorie Palama. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care s-au aflat părintele Constantin Coman, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Mihai Marian, parohul Bisericii "Sfântul Grigorie Palama", şi părintele Maricel Popa, slujitor la această biserică.
La Sfânta Liturghie au venit numeroşi credincioşi ataşaţi de lăcaşul de rugăciune, studenţi ai Universităţii Politehnica, cadre didactice. Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul a felicitat această comunitate tânără de credincioşi, care sunt nelipsiţi de la majoritatea slujbelor care se săvârşesc în Biserica Sfântului Grigorie Palama, şi le-a vorbit despre importanţa cinstirii sfântului isihast.
"Duminica a doua din Postul Mare a fost închinată Sfântului Grigorie Palama în anul 1368 de Biserica Constantinopolului, ca să-i determine pe credincioşi să cugete la importanţa vieţii creştine. Sfântul Grigorie Palama a trăit în secolul al XIV-lea, s-a născut la 1296, s-a bucurat de o educaţie creştină aleasă, oferită de tatăl său Constantin, care îl lua pe fiul lui la părinţii duhovniceşti care se nevoiau prin diferite locuri şi în Sfântul Munte Athos.
Astfel, Sfântul Grigorie a ascultat de mic cuvintele pline de duh şi de putere dumnezeiască ale părinţilor isihaşti, lucru care l-a făcut pe el însuşi un următor şi ucenic al acelora", a spus Preasfinţia Sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost săvârşit parastasul pentru ctitorii lăcaşului de rugăciune, între care au fost pomeniţi patriarhul Teoctist şi pictorul Horia Bernea.