„Sfântul Grigorie Teologul a fost mereu cu mintea aţintită la Dumnezeu“
Credincioşii din parohia Rediu l-au cinstit în mod deosebit pe Sfântul Grigorie Teologul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi, alături de un sobor de preoţi. După slujba de mulţumire, oficiată în faţa icoanei Maicii Domnului, a urmat pomenirea celor adormiţi.
Parohia Rediu, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, l-a sărbătorit vineri, 25 ianuarie, pe Sfântul Grigorie Teologul, care este al doilea ocrotitor al bisericii din această comunitate. Deşi vremea a fost neprielnică, enoriaşii de toate vârstele au urcat pe cele două uliţe care duc spre sfântul lăcaş. Biserica de la Rediu, înconjurată de o mantie groasă de nea, părea mai frumoasă ca oricând, mai ales că a fost reabilitată atât în interior, cât şi la exterior. Crucile eroilor căzuţi pe front, presărate în jurul sfântului lăcaş, abia se zăreau din zăpada care încă se cernea la orele dimineţii. Liniştea care domnea pe dealul străjuit de biserică era întreruptă de şuierul vântului, dar şi de frânturi din cântarea de la strană din timpul Sfintei Liturghii. În lăcaşul de închinăciune, oamenii, ca într-o corabie a mântuirii, feriţi de frigul şi vântul de afară, se rugau alături de preoţii slujiori, dând slavă lui Dumnezeu, cinstindu-l pe Sfântul Grigorie Teologul şi mulţumind pentru toate binefacerile pe care le-au primit. Pe chipurile lor se putea citi bucuria că au ajuns la acest moment de sărbătoare în lăcaşul de închinăciune care, cu ani în urmă, era într-un stadiu avansat de degradare. Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujbă de mulţumire pentru toate darurile revărsate de Dumnezeu asupra bisericii din Rediu şi asupra credincioşilor acestei parohii.
Sfântul Grigorie, un om cu trăire duhovnicească
Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat o predică în care a vorbit despre importanţa sărbătorii Sfântului Grigorie Teologul. „Sfântul Grigorie Teologul a fost mereu cu mintea aţintită la Dumnezeu. Acest lucru ne inspiră şi pe noi. Fiecare dintre noi, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să avem mintea la Dumnezeu. Dacă vom fi cugetători de Dumnezeu, ne vom feri de păcat, vom fugi de multe ispite şi greutăţi care vin în viaţa aceasta din cauza păcatelor pe care le săvârşim. Dacă vom avea mintea aţintită la Dumnezeu vom fi de fiecare dată ocrotiţi. Gândul către Dumnezeu, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, nu face altceva decât să ne curăţească simţirile, inimile şi sufletele, pentru ca Hristos-Domnul să-Şi facă sălaş înlăuntrul nostru. Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au fost cei care au caracterizat sec. al IV-lea prin învăţătura lor deosebită. Atunci s-a pus la punct învăţătura de credinţă referitoare la persoanele Sfintei Treimi. Prin scrierile şi învăţăturile lor, ei au adus o contribuţie deosebită. Noi, cei de astăzi, punem în practică ceea ce ne-au lăsat moşii şi strămoşii noştri. În această zi, când ne amintim de Sfântul Grigorie Teologul, ne dăm seama că şi prin contribuţia sa avem o credinţă curată. Credinţa noastră sfântă, ortodoxă, este strălucitoare, pentru că vedem cum din taina Sfintei Treimi curge mântuirea pentru sufletele noastre. Din viaţa Sfântului Grigorie Teologul observăm trăirea sa duhovnicească. Cel mai mare folos pe care îl avem de la Sfântul Grigorie Teologul este acela că a cugetat la Dumnezeu prin viaţa sa sfântă. El ne-a lăsat cinci scrieri despre Dumnezeu, care ne sunt de mult folos nouă, preoţilor, până în ziua de astăzi“, a explicat pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a îndemnat credincioşii să participe la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare şi să fie aproape de preotul paroh în misiunea pe care o are de îndeplinit.
Sprijin de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Protopopul Protopopiatului Iaşi 1 a apreciat faptul că la biserica parohiei Rediu au fost realizate ample lucrări de consolidare, felicitând pe cei care au contribuit în ultimii ani la realizarea acestora. „Trebuie să ştiţi că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ajută parohiile care au biserici noi în construcţie. Iată că şi parohia aceasta a primit o cantitate de lemn de la Sfânta Mitropolie pentru lucrările pe care le-aţi săvârşit. În grija Înalt Preasfinţitului Teofan sunt toate bisericile şi toţi credincioşii din Arhiepiscopia Iaşilor“, a adăugat pr. protopop Toma Gradinaciuc. Părintele paroh Ştefan Tulan a mulţumit părintelui protopop pentru că a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Rediu.
În casa socială a fost oficiat Parastasul pentru cei adormiţi, pentru eroii căzuţi la datorie pe front şi pentru cei care au murit la Revoluţia din 1989. Biserica parohiei Rediu a împlinit în luna septembrie a anului 2011 un secol de când a fost sfinţită. În prezent, lăcaşul de închinăciune este pregătit pentru veşmântul picturii.