Sfântul Haralambie ajută copiii să crească frumos
Biserica „Sfântul Haralambie“-Flămânda, Protoieria Sector 4 Capitală, de pe strada Olimpului, şi-a serbat ieri hramul istoric. Cu această ocazie, copiii de la Centrul social-educaţional „Sfântul Haralambie“ au primit binecuvântarea preotului pentru începutul noului semestru şcolar.
Sărbătoarea a început în seara zilei de 9 februarie, când a fost oficiată slujba Vecerniei, unită cu Litia, unde s-au împărţit artose speciale celor prezenţi. Ieri-dimineaţă a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoţi, programul liturgic încheindu-se cu rânduiala Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii şi slujitorii adormiţi în Domnul ai acestui sfânt locaş.
La finalul Parastasului, părintele paroh David Pestroiu a ţinut un cuvânt despre importanţa sărbătorii, dar şi despre centrul social-educaţional pe care parohia îl tutelează. Astfel, părintele paroh a menţionat că „parohia săracilor de altădată a devenit astăzi parohia creştinilor, copii şi adulţi, flămânzi şi însetaţi după educaţie creştină. Pentru că trăim în vremuri în care temeliile solide ale societăţii române sunt zdruncinate, adică ortodoxia sa bimilenară, martirajul sfinţilor săi, lucrarea sfinţitoare şi mântuitoare a înaintaşilor, binecredincioşi creştini, călugări, preoţi, ierarhi, care ne-au lăsat o ţară, o limbă şi o credinţă, datini strămoşeşti şi obiceiuri vechi, atragem atenţia asupra a ceea ce aveam mai important de la Dumnezeu - sufletul. În acest context, Parohia Flămânda a deschis şi susţine centrul educaţional pentru copii, acum 50 la număr, care pot învăţa despre libertatea în Dumnezeu, despre valorile autentice ale înaintaşilor şi datina străbună. Deşi şcoala este greu încercată, cu sprijinul enoriaşilor, sperăm să ducem la sfârşit acest proiect pe care l-am început, pentru a făuri conştiinţe curate viitorului acestei ţări. Vrem să creştem aceşti copii frumos, ca să preţuiască moştenirea spirituală pe care le-au lăsat-o strămoşii lor. Centrul educaţional are o grădiniţă, numită sugestiv «Grădiniţa florilor», pentru că cei mici sunt ca nişte flori care trebuie îngrijite pentru a se dezvolta frumos“, a încheiat părintele David Pestroiu.
După cuvânt, mai mulţi copii ai Centrului educaţional „Sfântul Haralambie“ au primit binecuvântare de la părintele paroh, printr-o rugăciune în care s-a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru luminarea minţii în noul semestru şcolar.
La final, părintele paroh i-a îndemnat pe cei prezenţi, enoriaşi, dar şi pelerini sosiţi din alte părţi, să guste din coliva de la Parastas şi hrana pregătită special cu această ocazie.
Biserica Flămânda din Bucureşti este veche de aproape trei secole, primul locaş fiind din lemn. Actualul locaş a fost zidit în condiţii foarte grele, lucrările fiind terminate după câteva decenii, cu ajutorul breslei croitorilor şi al vistieriei Ţării Româneşti pentru una dintre cele mai sărace mahalale din Bucureşti, în vremea domnitorului Alexandru Moruzi.
În urmă cu un an, parohia a reuşit să deschidă, în spaţii proprii, din dorinţa de a împleti educaţia şcolară cu cea creştină, un centru educaţional-social cu numele „Sfântul Haralambie“, care are grădiniţă şi after-school.