Sfântul Haralambie, prăznuit în Episcopia Huşilor

Data: 11 Feb 2009

Zeci de credincioşi din Huşi au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate de PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, înconjurat de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi, la biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Gheorghe“ şi „Sf. M. Mc. Haralambie“. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Corneliu Bârlădeanul a hirotonit un preot pe seama parohiei Râşeşti, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Protopopiatul Huşi. „Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Corneliu Bârlădeanul. La slujbă au participat şi autorităţile municipiului, care acordă o atenţie deosebită bisericilor din Huşi, dar şi Centrului Eparhial sau Episcopiei Huşilor. De la Biserica «Sfântul Dimitrie» din Huşi au fost aduse părticele din moaştele Sfântului Haralambie şi ale Sfântului Mucenic Mina. Credincioşii am mare evlavie la Sfântul Haralambie pentru că el este cel care ne ajută în necazuri şi ne vindecă atât durerile sufleteşti, cât şi cele trupeşti“, a spus pr. Ioan Radu. (C.C.)