Sfântul Haralambie, prăznuit în ţară

Data: 12 Feb 2009

Marţi, 10 februarie a.c, cu ocazia prăznuirii Sfântului Haralambie, Biserica Iancu Nou din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul, informează Agenţia de Ştiri BASILICA. Lăcaşul de cult bucureştean a fost construit în anul 1873, prin perseverenţa şi cheltuiala enoriaşilor din cartier, care au considerat că era necesară construirea unei biserici noi pentru credincioşii din zonă, deoarece Biserica Mătăsari, care era cea mai apropiată de ei, devenise neîncăpătoare. Hramurile pe care le poartă Biserica Iancu Nou corespund datelor din calendar în care a început zidirea - 10 februarie 1873, sărbătoarea Sfântului Haralambie, şi la care s-a făcut sfinţirea - 6 decembrie 1873, sărbătoarea Sfântului Nicolae. Cel de-al treilea hram - „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - a fost dobândit în anul 2004, când s-a săvârşit resfinţirea bisericii în urma restaurării.

Şi Catedrala din Turnu Măgurele şi-a sărbătorit marţi ocrotitorul. Acest sfânt lăcaş a fost construit de regele Carol I în cinstea victoriei asupra turcilor obţinută în timpul Războiului de Independenţă din 1877. Sfinţirea lăcaşului de cult s-a făcut în anul 1905. Moaştele Sfântului Haralambie, cinstite la Alba Iulia La Alba Iulia există două părticele din moaştele Marelui Mucenic Haralambie, una la Biserica cu hramul „Sfântul Mina“ şi alta la Biserica memorială „Mihai Viteazul“, cu hramul „Sfânta Treime“ şi „Sfântul Siluan Athonitul“, potrivit Agenţiei de Ştiri a Patriarhiei Române. La Biserica „Sfântul Mina“ s-a oficiat Sfânta Liturghie, iar cei prezenţi s-au închinat sfintelor moaşte ale Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie. La Biserica memorială „Mihai Viteazul“ s-a oficiat luni seara o slujbă de Priveghere în cinstea Sfântului Haralambie. Cu acest prilej, credincioşii s-au putut închina moaştelor Mucenicului Haralambie. Trebuie amintit faptul că, pe lângă părticelele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Haralambie, la Biserica „Sfântul Mina“ din Alba Iulia se mai găsesc şi părticele din moaştele Sfântului Mucenic Mina şi ale Sfântului Ieronim, iar la Biserica memorială „Mihai Viteazul“ se mai găsesc moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, ale Sfântului Mucenic Ioan Rusul şi ale Sfântului Siluan Athonitul.