Sfântul Haralambie prăznuit la Ploiești
Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie a fost prăznuit ieri la singura biserică din municipiul Ploiești care îi este închinată. Comunitatea parohială a fost binecuvântată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ca în fiecare an, sărbătoarea hramului a adunat numeroși credincioși din parohie, dar și din municipiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită ieri de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele Adrian Cosmin Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploiești Nord, părintele Ion Dobre, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie”, precum și alți preoți din municipul Ploiești și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură. „Sfinții de altă dată ai Bisericii ne arată adevărata și frumoasa viețuire în Hristos. Unul dintre acești sfinți, chiar printre primii martiri din perioada de început a Bisericii, este Sfântul Haralambie. El este un exemplu de slujire și de iubire a Mântuitorului Iisus Hristos, iar dacă Mântuitorul a spus că mai mare dragoste nimeni nu are ca viața să și-o pună pentru prietenii săi, vom înțelege că nimic nu este mai de preț, mai însemnat, în lumea aceasta, decât jertfirea propriei vieți pentru Domnul. Așa a făcut și Sfântul Haralambie. Nu a fost singurul martir al Bisericii. În perioada cea mai grea de persecuții pe care a traversat-o Biserica au fost nenumărați martiri. Sfântul Haralambie este poate martirul cu viața cea mai înaintată. Izvoarele care ne-au consemnat viața și pătimirea sa ne spun că a murit la 113 de ani, după ce slujise Biserica vreme de peste 80 de ani ca preot și apoi ca episcop”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ion Dobre a fost hirotesit iconom stavrofor. „Credincioșii Parohiei «Sfântul Haralambie» constituie o comunitate bine închegată, o comunitate atașată de biserică. Ei au mare evlavie la sfântul ocrotitor și din generație în generație transmit această dragoste. Întotdeauna biserica este plină de credincioși și ne bucurăm că Dumnezeu este preaslăvit în acest cartier al Ploieștiului”, ne-a spus părintele paroh.
Biserica „Sfântul Harlamabie” din Ploiești mai are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Visarion, iar la intrare chipurile ambilor sfinți sunt zugrăvite în icoane mozaic. „Este o bucurie să venim la această biserică în zi de sărbătoare pentru că este singurul locaș închinat Sfântului Haralambie din Protoieria Ploiești Sud. În Protoieria Ploiești Nord mai avem o biserică închinată acestui sfânt, în Parohia Malamuc, județul Prahova”, ne-a spus părintele protoiereu Adrian Matei. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii locașului, adormiți în Domnul, precum și pentru victimele decedate în urma accidentului rutier de vineri, 5 februarie, de la Ploiești. Pentru credincioșii prezenți la hram s-au pregătit în jur de 300 de pachete cu alimente.
Biserica „Sfântul Haralambie” se află pe strada Mărășești din Ploiești, într-un vechi cartier de case. Prezența bisericii este semnalată trecătorilor la strada principală de o clopotniță impunătoare. Acest loc de rugăciune, situat într-un spațiu generos, mărturisește celor care îi trec pragul despre credința și hărnicia înaintașilor noștri care au oferit o biserică monumentală, cu o arhitectură armonioasă și cu icoane și obiecte de patrimoniu.
Biserica a fost construită în anii 1875-1879, pe locul unui locaș mai vechi, și a suferit mai multe stricăciuni de-a lungul anilor, precum și reparații și renovări. În biserică se află o icoană mare care are în centru chipul Sfântului Haralambie, înconjurat de 12 scene care ilustrează viața și martiriul său.