„Sfântul Ierarh Dosoftei a găsit drumul unirii omului cu Dumnezeu“

Un articol de: Constantin Ciofu - 14 Decembrie 2012

La Muzeul "Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul" din Iaşi a avut loc joi, 13 decembrie, manifestarea "De ziua Sfântului în casa sa". Cu acest prilej a fost oficiat Acatistul Sfântului Dosoftei şi s-a evocat personalitatea marelui ierarh al Moldovei.

Asociaţia "Frăţia Ortodoxă Română" - filiala Iaşi, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române Iaşi şi cu Protopopiatul Iaşi 1, a organizat, în urmă cu două zile, o manifestare religios-culturală cu prilejul pomenirii Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. În debut, corul Bisericii Bărboi din Iaşi a susţinut un concert de colinde. Apoi a fost oficiată slujba Parastasului de către un sobor de preoţi. În continuare, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a menţionat că Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei aminteşte de faptele minunate ale Sfântului. "Ne bucură faptul că până la canonizarea Sfântului Dosoftei ne-am întâlnit aici pentru a oficia Parastasul marelui ierarh. De data aceasta, noi suntem cei care ne rugăm Sfântului Ierarh Dosoftei ca să ne binecuvinteze cu rugăciunile sale sfinte către Mântuitorul Hristos", a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc. Pr. prof. dr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, a amintit câteva elemente biografice ale Sfântului Ierarh Dosoftei, care s-a născut în anul 1624, având numele Dimitrie. "A crescut în casa părintească, apoi, când a venit vremea studiilor, a ajuns la Iaşi. La şcoala de la "Sfinţii Trei Ierarhi" a învăţat carte, apoi a studiat la Şcoala Frăţiei Ortodoxe din Lvov. Au fost ani în care a acumulat cu foarte mare acrivie cunoştinţe din sfera teologiei şi din sfera cunoştinţelor laice, istorice, literare, aşa după cum arată mai târziu ostenelile sale cărturăreşti. La 25 de ani a intrat în monahism la Mănăstirea Probota, unde s-a remarcat ca un călugăr osârduitor, ca un bun administrator, fiind ales egumen. În anul 1658 a fost ales şi hirotonit ca arhiereu pentru Eparhia Huşilor. Din 1660 până în 1671 a păstorit la Roman. A fost înaintat în scaunul mitropolitan de la Iaşi, unde va păstori până în anul 1686. A trebuit să-l urmeze pe Jan Sobiescki în Polonia, unde avea să-şi sfârşească viaţa pământească", a spus pr. prof. dr. Bogdan Racu. Psalmii versificaţi de Sfântul Dosoftei, regăsiţi în colindele româneşti În viaţa sa, Sfântul Dosoftei s-a remarcat ca un căutător al cuvintelor Mântuitorului Hristos. În 1677, prin rânduiala lui Dumnezeu, domnul Antonie Ruset a hotărât ca reşedinţa mitropolitană să fie la Iaşi, alături de reşedinţa domnească. "Astfel, în preajma Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc au fost ridicate chilii, iar acest sfânt lăcaş a devenit catedrala mitropolitană a Moldovei. De asemenea, chiliile din jurul bisericii au găzduit reşedinţa Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei", a adăugat pr. prof. dr. Bogdan Racu, care a amintit mai multe detalii privitoare la ostenelile cărturăreşti ale Sfântului Ierarh Dosoftei, începute din primii ani de păstorire la Iaşi. "Mulţi din psalmii pe care i-a versificat Sfântul Ierarh Dosoftei au pătruns în colinde, în cântecele de stea, încât ei sunt familiari multor credincioşi. Sfântul Ierarh Dosoftei a găsit drumul unirii omului cu Dumnezeu", a remarcat pr. prof. dr. Bogdan Racu. Părintele protopop Toma Gradinaciuc a mulţumit părintelui Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi din Iaşi, pentru că după 1990 s-a implicat în manifestările dedicate Sfântului Dosoftei, alături de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Protopopiatul Iaşi 1 şi Frăţia Ortodoxă Română - filiala Iaşi.