Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului, şi Miron, Episcopul Cretei
Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul lui Hristos (†820) a trăit pe vremea împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820), unul dintre luptătorii împotriva sfintelor icoane. Ca episcop al Cizicului, Sfântul Emilian a fost silit de multe ori să se lepede de cinstirea icoanelor, suferind multe chinuri. Fiind în exil, din cauza pătimirilor şi a strâmtorărilor s-a mutat în pace la Domnul. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Miron, Episcopul Cretei, care, înainte de a fi ales episcop, a hrănit mulţi săraci, lucrând pământul împreună cu soţia sa. Datorită vieţii sale îmbunătăţite a fost hirotonit preot în timpul împăratului persecutor Deciu (249-251), iar după moartea împăratului a fost ales episcop al Cretei, unde a făcut multe minuni. Până la vârsta de 100 de ani, când şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, Sfântul Miron a trăit în iubire faţă de Dumnezeu şi cu milă faţă de oameni.