Sfântul Ierarh Leontie, sărbătorit la Rădăuţi prin Liturghie arhierească

Un articol de: Tudorel Rusu - 02 Iulie 2018

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi a fost cinstit de Biserica Ortodoxă Română ieri, pe data de 1 iulie. Cu acest prilej, Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi şi-a sărbătorit, prin Liturghie arhierească, hramul bisericii noi.

Sfânta Liturghie dedicată hramului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu Preasfinţitul Părinte Damaschin, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Slujba arhierească a fost săvârşită în biserica mare a mănăstirii şi a reunit numeroşi credincioşi din municipiul Rădăuţi, dar şi din alte colţuri ale ţării. Ca în fiecare an, copiii aflaţi în grija Aşezământului „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi” au fost şi ei prezenţi alături de părintele stareţ Justin Dragomir, întâmpinându-i pe cei doi ierarhi cu flori şi asistând apoi la Sfânta Liturghie.

La finalul slujbei, IPS Părinte Pimen a rostit cuvântul de învăţătură, în care a explicat Evanghelia zilei - Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei -, amintind de grija pe care trebuie să o avem faţă de aproapele nostru, în special faţă de cei aflaţi în suferinţă: „Orice bine primit cere şi o jertfă. Dacă am primit vindecare de boală sau dacă am primit orice altă binecuvântare de la Dumnezeu, suntem datori să aducem o jertfă, să renunţăm la ceva pentru binele celui de lângă noi şi mai ales pentru binele celui suferind. Aceasta este viaţa creştină: să ne jertfim pentru cei de lângă noi”.

După cuvântul de învăţătură, cu prilejul hramului s-au împărţit închinătorilor prezenţi peste 500 de pachete, realizate cu ajutorul copiilor de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi”.

Sfântul Ierarh Leontie l-a avut ucenic pe Sfântul Daniil Sihastru, duhovnicul Voievodului Ştefan cel Mare

Între anii 1359-1365, primul domnitor al Moldovei, Bogdan I, ctitoreşte la Rădăuţi Mănăstirea Bogdana, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Când, prin voinţă domnească, mănăstirea a devenit catedrală episcopală, aici a slujit ca episcop Cuviosul Leontie din Schitul Laura. După ce şi-a împlinit îndatoririle de episcop, la o vârstă înaintată, Cuviosul s-a retras la schitul îndrăgit. Înainte de a-şi da obştescul sfârşit, primeşte îngerescul chip al schimniciei, cu numele de Schimonahul Leontie. După trecerea la cele veşnice, moaştele Sfântului Leontie au fost mutate la Rădăuţi. După multe întâmplări cumplite, o parte din sfintele sale moaşte sunt aşezate din nou spre închinare şi cinstire în biserica Mănăstirii Bogdana, noua biserică din incinta aşezământului monahal avându-l drept ocrotitor.

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Leontie prefaţează în mod simbolic ziua de 2 iulie, dată în care Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a trecut la Domnul. Sfântul Ierarh Leontie l-a avut ucenic pe Sfântul Daniil Sihastru, duhovnicul Voievodului Ştefan cel Mare.