Sfântul Ierarh Nectarie prăznuit la Drobeta-Turnu Severin

Data: 08 Noiembrie 2013

În municipiul Turnu Severin, singura biserică ce poartă hramul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina împlineşte pe 9 noiembrie doi ani şi o lună de când i s-a pus piatra de temelie. Slujba temeluirii a avut loc pe 9 octombrie 2011, fiind săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cinstea sfântului ocrotitor, părintele paroh Dumitru Teiş oficiază Sfânta Liturghie în ziua praznicului şi se roagă împreună cu credincioşii severineni pentru ajutorul şi tămăduirile pe care le dă Ierarhul Nectarie. Biserica a fost orânduită şi sub patronajul spiritual al Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi maica sa Elena. (Cătălin Cernătescu)