Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit de bănățeni
De ziua Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei şi Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Timișoara-„Sfântul Nicolae”; iar Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit slujba Vecerniei unită cu Litia în biserica Parohiei Sadova Veche, județul Caraș-Severin.
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la biserica din incinta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, care și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. La slujba de hram, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, au participat rectorul universității, decani, cadre universitare, studenți și un număr mare de credincioși timișoreni.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre viața Sfântului Nicolae, marele făcător de minuni.
„Sfântul Nicolae, ajutătorul cel grabnic și mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, s-a născut în cetatea Patara, din părinții Teofan și Nona, oameni creștini cu stare materială bună. După plecarea părinților săi la Domnul, a început să chivernisească duhovnicește averea moștenită. Nu și-a cheltuit averea în dezmierdările lumii, ci ajutându-i pe cei în necazuri și nevoi. Nu a trecut niciodată pe lângă un orfan sau pe lângă o văduvă să nu îi mângâie. Dar, din porunca împăratului Liciniu, Sfântul Ierarh Nicolae a fost întemnițat, stând închis până după anul 313 (când Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate creștinismului), fiind astfel eliberat și putând sluji din nou la Sfântul Altar. Chiar dacă în temniță nu a putut sluji Dumnezeiasca Liturghie, totuși a putut săvârși o altfel de liturghie, și anume «liturghia rugăciunii», rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru păstoriții săi”, a spus Mitropolitul Banatului.
După cuvântul de învățătură, părintele paroh Romeo Ionuț Dumitrașcu a mulțumit Părintelui Mitropolit Ioan pentru bucuria adusă comunității parohiale, de a fi împreună la hramul parohiei. La final, chiriarhul Banatului a apreciat atât rodnica și frumoasa colaborare dintre universitate și Biserică, cât și dragostea credincioșilor pentru casa lui Dumnezeu, felicitându-i, totodată, pe toți cei care poartă numele marelui ierarh.
Și copiii de la Școala cu clasele I-IV din localitatea Alioș, județul Timiș, împreună cu profesorii lor, au participat, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele paroh Radu Meșter. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de copii, condus, cu măiestrie, de învățătoarea Letiția Mișca. La finalul slujbei, copiii au susținut un concert de colinde, pus sub genericul „Colind lui Moș Nicolae”. În semn de apreciere, toți copiii au primit, din partea parohiei și a școlii, daruri.
Sfântul Nicolae, sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală din Arad
Sute de credincioşi au participat marţi, 6 decembrie, la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, cu prilejul hramului paraclisului de la demisolul locaşului de cult, destinat în mod special activităţilor liturgice şi pastoral-misionare cu tinerii şi copiii.
Cuvântul de învățătură al ierarhului a fost pus sub titlul „Flori pentru biruitori”, în care a vorbit despre lauda Sfântului Nicolae alcătuită de un alt sfânt ierarh, anume Antim Ivireanul, care îi închină două dintre didahiile sale. Or, dacă numele celui prăznuit îşi are tâlcuirea rădăcinii în limba română în ceea ce înseamnă ,,biruinţă”, cel al cinstitorului înseamnă „înflorire” sau „floare”, înţelegând gânduri înalte, cuvinte alese. Desprindem mai clar din imnografia slujbei sfântului ierarh din Mira Lichiei însuşirea de îndreptător al credinţei, ceea ce face să cugetăm la participarea de prestigiu a sa la cel dintâi Sinod Ecumenic, înţelegând astfel şi rostul deosebit al sinoadelor în viaţa Bisericii soborniceşti, având o exemplificare actuală în Marele Sinod al Ortodoxiei, văzând în acesta urmarea întocmai a învăţăturii marilor Părinţi ai creştinătăţii, cu aplicarea în viaţa credincioşilor, cu prevederi aparte legate de buna creştere a generaţiilor viitoare. Aceasta ţinând seama şi de Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.
Copilaşii prezenţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi au primit cadouri de la Moş Nicolae. La ceasul Vecerniei, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfântului Nicolae, încheindu-se astfel ziua de prăznuire. Hramul paraclisului de la demisolul Catedralei din Arad a fost dat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia târnosirii catedralei, la 6 decembrie 2008.
Seară duhovnicească în Parohia Sadova Veche
Luni-seară, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Sadova Veche, Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, a oficiat slujba Vecerniei sărbătorii, cu Litia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintelui paroh Nicolae Lupulescu și ctitorilor bisericilor și ai casei parohiale le-a fost oferită de către chiriarh Diploma de excelență „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. La final, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură.
„Așteptam de mult o seară sau o dimineață pe care să o petrec împreună cu puținii credincioși ortodocși din Sadova Veche, puțini dar harnici, darnici, activi și dinamici. La Sadova Veche s-au petrecut în ultimii ani două minuni. În primul rând, minunea construirii, finalizării și târnosirii acestei biserici, închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel, întrucât toate acestea s-au realizat cu mari sacrificii. Nu este un moft al episcopiei sau al preoților, ci era o necesitate stringentă construirea unei biserici ortodoxe la Sadova Veche, chiar dacă sunt foarte puțini credincioși români stabili (care viețuiesc aici). A doua minune este construirea unei case parohiale. Astfel avem, în prezent, o căsuță parohială, întrucât noi nu ne dorim să facem vile parohiale, ci dorim să facem case parohiale modeste, dar care să împlinească cerințele unui trai decent în secolul al XXI-lea”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.
Toți credincioșii prezenți au primit din partea ierarhului iconițe și calendare. În continuare, chiriarhul a sfințit casa parohială, recent renovată și amenajată.