Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit la Valea Seacă
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae" - Valea Seacă, comuna Bălţăteşti, Protoieria Târgu Neamţ, şi-a serbat ocrotitorul spiritual prin momente religioase şi culturale.
Manifestările dedicate Sfântului Ierarh Nicolae au început în ajunul sărbătorii cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Soborul slujitor a fost alcătuit din 16 preoţi, sub protia părintelui Ioan Dogaru, protopop al Protoieriei Târgu Neamţ. În timpul slujbei s-au rostit şi rugăciuni de mulţumire pentru darurile primite, iar la finalul slujbei, părintele protoiereu a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat necesitatea participării la sfintele slujbe şi importanţa lor în viaţa credincioşilor şi a prezentat chipul blând şi smerit al Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, cel mai recunoscut sfânt în iconografia ortodoxă. În continuare pr. prof. Nicolae Iliescu, paroh al Parohiei Valea Seacă, a mulţumit tuturor invitaţilor pentru bucuria comuniunii liturgice şi i-a invitat pe toţi participanţii la piesa de teatru „Viaţa şi minunile Sf. Nicolae", pusă în scenă de elevii Şcolii Gimnaziale Valea Seacă, sub coordonarea doamnei Otilia Diaconu, profesor de limba română şi teatru religios. După piesa de teatru, micii actori au primit daruri din partea coniliului şi comitetului parohial.
Duminică, 6 decembrie, de prăznuirea ocrotitorului comunităţii, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniţi şi ctitorii bisericii. După terminarea slujbei, un grup vocal format din 20 de fete de la Liceul Teologic „Sfânta Parascheva" de la Mănăstirea Agapia a interpretat colinde tradiţionale. Răspunsurile la strană au fost date tot de elevele seminariste. La acest eveniment au fost prezente şi cadrele didactice de la Seminarul Teologic Agapia, autorităţi locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi.
Parohia Valea Seacă a fost păstorită de pr. Ioan Istrate timp de 30 de ani, iar de la data de 1 octombrie 2015 este păstorită de pr. prof. Nicolae Iliescu, slujitor fiind pr. Mihai Surugiu.