Sfântul Ierarh Nicolae le-a adus daruri copiilor din Parohia Coştiugeni

Un articol de: Tudorel Rusu - 06 Decembrie 2016

Proiectul „Cutia cu papucei pentru ei" a poposit duminica trecută în Parohia Coştiugeni din Protoieria Botoşani, 18 copii din această comunitate primind încălţăminte nouă de iarnă din partea membrilor şi membrelor Colegiului „Sfântul Nicolae" din Iaşi. Şi fiindcă nici un bine nu rămâne nerăsplătit, studenţii voluntari, însoţiţi de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, au primit la rândul lor cadouri din partea comunităţii botoşănene: pe lângă bucuria din ochii micuţilor, au audiat primul concert de colinde din istoria bisericii din Coştiugeni şi au văzut în mod practic cum se manifestă pastoraţia într-o localitate cu posibilităţi materiale reduse.

După vizitele din săptămânile trecute din parohiile Teişoara şi Piscu Rusului, duminica aceasta membrii şi membrele Colegiului „Sfântul Nicolae" din Iaşi au demarat Proiectul „Cutia cu papucei pentru ei" în Parohia cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi „Adormirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan" din Coştiugeni. Ziua a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, răspunsurile la strană fiind date de membrii colegiului, iar cuvântul de învăţătură fiind rostit de părintele consilier Hrisostom Rădăşanu. În cadrul slujbei, toţi copiii prezenţi au primit Sfintele Taine din mâna preotului paroh Teodor Cenuşă.


După otpustul Sfintei Liturghii, s-a desfăşurat ediţia I a concertului de colinde din Coştiugeni, despre organizarea căruia ne-a oferit mai multe detalii pr. paroh Teodor Cenuşă: „De aproape doi ani de când am venit în Parohia Coştiugeni, am gândit tot felul de proiecte, însă am înţeles că nu se pot realiza toate după cum ne dorim noi, dar, prin lucrarea lui Dumnezeu, prin răbdare şi prin susţinerea enoriaşilor, vom reuşi să facem cât mai multe lucruri spre slava Domnului. Astfel că, în primăvară, de Florii, am organizat prima ediţie a concertului de pricesne. Au fost alături de noi Corul Anima Fraters, Simona Mazăre, Diana Penciuc şi Dănuţ Onoiu. Acum, în Postul Crăciunului, ne-am dorit foarte mult să organizăm şi un concert de colinde în parohia noastră şi mare ne-a fost bucuria când Dumnezeu le-a rânduit pe toate astfel încât să avem parte de mai multe bucurii deodată: împreuna-slujire cu părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, vizita studenţilor de la Colegiul «Sfântul Nicolae», care au cântat la Sfânta Liturghie, ne-au colindat şi au adus multă bucurie în sufletele noastre, dar, în mod special, în sufletle copiilor din Coştiugeni, deoarece unii dintre ei au primit cutii cu ghetuţe, alţii cărţi, alţii dulciuri şi nu puţini oameni prezenţi în sfânta biserică s-au emoţionat când au văzut entuziasmul din ochii acestor copii. Nu în ultimul rând, au venit să ne colinde patru tineri interpreţi de folclor, Amelia Iuliana Fădor, Dănuţ Onoiu, Simona Mazăre şi Alexandru Brădăţan, care, alături de corul de copii al parohiei noastre, dirijat de doamna preoteasă Iustina Cenuşă, şi-au demonstrat dragostea faţă de cântecul străbun, de obiceiurile româneşti, de oameni şi de Dumnezeu. Le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi sprijinit în derularea acestui proiect de suflet, care sperăm că va dăinui în Parohia Coştiugeni", ne-a declarat pr. paroh Teodor Cenuşă.

„Pentru mine este o mare bucurie de fiecare dată când am posibilitatea să fiu în mijlocul oamenilor, indiferent de loc: fie pe scenă, fie în locuri publice, fie în locaşuri de cult. Fiind şi zi de duminică, am răspuns cu mare drag invitaţiei părintelui Teodor şi a doamnei Iustina de a colinda enoriaşii Parohiei Coştiugeni, mai ales că este Postul Crăciunului şi sărbătorile bat la uşă. Dacă avem posibilitatea de a face o bucurie, nu trebuie să dăm cu piciorul la o asemenea ocazie şi trebuie să profităm din plin de fiecare dată când putem bucura sufletele oamenilor. E prima dată când ajung în această parohie, însă pot afirma că omul sfinţeşte locul. Pot spune că m-am simţit foarte bine în această comunitate cu oameni primitori. Fiecare biserică, indiferent de mărime sau frumuseţea picturii şi a podoabelor, este casa lui Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu sălăşluieşte acolo", ne-a declarat la finalul concertului artistul Alexandru Brădăţan.

„E un bun prilej de a retrăi la rândul nostru bucuria copilăriei"

După Sfânta Liturghie, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae" au desfăşurat proiectul „Cutia cu papucei pentru ei", dăruind 18 perechi de ghetuţe noi, numai bune pentru a-l întâmpina pe Moş Nicolae. Copiii au primit, alături de încălţăminte, şi alte daruri după cum ne-a spus Ionela Abunei, membră a Colegiului de fete „Sfântul Nicolae": „Împreună cu colegele mele Corina- Georgiana Balaban şi Cosmina Elena Irina, am pregătit 25 de «Papucei simbolici», umpluţi cu fructe şi dulciuri, la care am adăugat şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, câte o cruciuliţă, o bucăţică din brâul Maicii Domnului şi două iconiţe cu Sfânta Cuvioasă Parascheva. Nerăbdarea, entuziasmul, bucuria şi inocenţa copilaşilor au fost copleşitoare; încântarea li se citea pe chip. Mă bucur nespus că am reuşit să aducem speranţă în sufletele copiilor în prejma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. E un bun prilej de a retrăi la rândul nostru bucuria copilăriei, e o experienţă cu totul şi cu totul specială, te împlineşte şi te mulţumeşte în acelaşi timp. E perioada în care trebuie să ne îndreptăm atenţia către cele mai minunate făpturi, care însă, de multe ori, sunt încercate cu o situaţie precară din punct de vedere financiar, familial şi spiritual. Mă înclin şi îi felicit pe părintele Teodor şi doamna preoteasă Iustina Irimia Cenuşă pentru ceea ce fac pentru copilaşii Parohiei Coştiugeni, insuflându-le dragostea către Dumnezeu şi încercând să le şlefuiască sufletele gingaşe şi pure. Aşadar, să nu rămânem indiferenţi la nevoia acestor copilaşi, şi, în prag de sărbători, să ne îndreptăm atenţia către ei, cei cărora le lipsesc ghetuţele. Vă îndemn să îi ajutaţi prin intermediul nostru ca o nouă pereche de ghete să ajungă în picioruşele lor desculţe în această perioadă rece".

Proiectul „Cutia cu papucei pentru ei" va continua în perioada următoare şi în alte comunităţi parohiale de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor.