Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, pomenit la 300 de ani de la trecerea la Domnul

Un articol de: Darius Echim - 16 Aprilie 2024

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 14 aprilie, când a fost pomenit și Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Gledin, județul Bis­trița-Năsăud, localitatea natală a sfântului.

Cu prilejul hramului, în Biserica „Sfânta Treime” din localitate, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat că „Sfântul Ioan Scărarul și Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin au fost oameni ai rugăciunii și ai postului”, fiind modele pentru credincioșii de astăzi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul universitar clujean Hasdeu, dirijat de Doina Costin. La chinonic, interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean a interpretat pricesne.

IPS Părinte Andrei a sfințit, apoi, capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată cu sprijinul Primăriei comunei Monor, de care aparține localitatea Gledin.

Pentru întreaga activitate desfășurată în cei 30 de ani de slujire sacerdotală la Gledin, ierarhul i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici preotului paroh Ioan Titieni. Au mai primit distincţii primarul comunei Monor, Ioan Cira, viceprimarul Gheorghe Moțoc, Dorin Arsinte, Ionela-Ancuța Mătieș, Maria Crina Năsăudean, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători.

La sărbătoarea localității au fost prezenți fiii satului, localnici și tineri îmbrăcați în straie populare, oficialități locale, județene și centrale, alături de o delegație din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, condusă de arhim. Andrei Ioniță, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, care, la finalul Liturghiei, a transmis cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și i-a înmânat parohului Ioan Titieni distincția „Crucea Țării de Jos”, cea mai înaltă distincție a Arhi­episcopiei Romanului și Bacăului.

În perioada 13-14 aprilie, Parohia Gledin, cu sprijinul voluntarilor ASCOR Cluj-Napoca, a organizat mai multe evenimente cultural-artistice și religioase cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Pahomie, la 300 de ani de la trecerea la Domnul. Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și ale Sfântului Ierarh Nectarie.