Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, sărbătorit în localitatea natală
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, joi, 14 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfințite în localitatea natală a Sfântului Pahomie, Gledin, județul Bistrița-Năsăud. În cadrul Liturghiei, teologul Alexandru Ioan Circa a fost hirotonit diacon. Acesta urmează a fi hirotonit preot pentru Parohia Guga cu filia Valea Gugii, din Protopopiatul Dej. La finalul slujbei, mai mulți interpreți de muzică populară, elevi și profesori de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” și de la Școala de Arte din Bistrița au susținut un concert de pricesne.
La sărbătoarea comunității din Gledin au participat credincioși îmbrăcați în straie populare specifice zonei, alături de oficialitățile locale, în frunte cu primarul comunei Monor, Ioan Cira. Parohia Gledin este păstorită de pr. paroh Ioan Titieni.