Sfântul Ierarh Spiridon - „un model de credinţă, de împlinire a poruncilor“
Sâmbătă, 12 decembrie 2009, Biserica „Sfântul Spiridon - Nou“ din Capitală şi-a serbat hramul. Cu această ocazie, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori ai Catedralei, a săvârşit Sfânta Liturghie.
În cuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre personalitatea Sfântului din cetatea Trimitundei, accentuând latura sa de apărător al dreptei credinţe, de tămăduitor, făcător de minuni, apoi pe cea de ierarh milostiv care s-a îngrijit îndeaproape de turma sa cuvântătoare. Minunile pe care le-a făcut pentru a hrăni pe cei aflaţi în nevoie l-au făcut cunoscut şi iubit în cetatea unde a fost mai întâi păstor de oi, iar după aceea de oameni. PS Varsanufie l-a asemănat în cuvântul său pe Sfântul Ierarh Spiridon, cel cu suflet bun, cu David, prin iubirea cea mare pe care a avut-o către Dumnezeu, cu Iacov, prin bărbăţia credinţei lui, şi cu Avraam, prin iubirea faţă de străini. Dar nu doar atât, ci Sfântul Spiridon, prin faptele sale s-a asemuit proorocilor Ilie şi Elisei care au înviat oameni din morţi. Ca mărturisitor al dreptei credinţe, prezenţa Sfântului Spiridon în rândul celor 318 Sfinţi Părinţi prezenţi la Sinodul I Ecumenic convocat de împăratul Constantin cel Mare a avut un aport solid la stabilirea dreptei credinţe. „Sfântul Ierarh Spiridon rămâne pentru fiecare din noi un model de credinţă, de împlinire a poruncilor prin săvârşirea faptelor bune şi un model de păstrare a dreptei credinţe şi a mărturisirii ei. Ziua aceasta este una plină de bucurie pentru cei veniţi la praznicul de acum, pentru că ei au şansa de a cinsti o părticică din moaştele Sfântului Spiridon aflate aici“, a spus în concluzie Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a hirotonit preot pe diac. Adrian Ioniţă, pentru parohia „Adormirea Maicii Domnului“, din comuna Moara Săracă, judeţul Ilfov, iar pe Alexandru Anghel, diacon, pentru parohia Canela, din comuna Moara Vlăsiei, acelaşi judeţ. La sfârşitul slujbei, PS Varsanufie a acordat, din partea PF Patriarh Daniel, diploma de onoare „Sfântul Vasile cel Mare“ părintelui protoiereu Vasile Dumitru, de la Protoieria I Capitală, iar părintelui Paul Lepădatu, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mercurie“, diploma de onoare, „Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României“. În plus, aceştia au primit şi câte o icoană cu Sfântul Ierarh Spiridon. Menţionăm că cele două distincţii au fost oferite în semn de recunoştinţă pentru ajutorul pe care l-au dat finalizării lucrărilor la Centrul Social „Casa Spiridonia“ al parohiei „Sfântul Spiridon - Nou“. Catedrala hirotoniilor arhiereşti Biserica „Sfântul Spiridon - Nou“, situată pe vechea arteră Podul Şerban Vodă, la mică distanţă de Piaţa Unirii, a fost construită între anii 1852-1858 şi sfinţită în 1860 de mitropolitul Nifon. Pictată de maestrul Gheorghe Tattarescu, în stil renascentist, biserica este cea mai mare din Capitală, păstrând de un veac şi jumătate în mare parte arhitectura originală. De această biserică se leagă numele mai multor arhierei care au primit taina hirotoniei aici. Paraclis patriarhal şi Catedrală mitropolitană, socotită a doua în ordine ierarhică după Catedrala patriarhală, Biserica „Sfântul Spiridon“ deţine o părticică din moaştele sfântului ocrotitor, ajunse aici după dărâmarea în timpul comuniştilor a Bisericii „Sfântul Spiridon - Vechi“, unde se aflau mai înainte. (A.P.) „Adevărul Scripturii se împlineşte în viaţa Sfântului Spiridon“ Sâmbătă, 12 decembrie 2009, Biserica „Sfântul Spiridon“ din Craiova şi-a serbat ocrotitorul. Cu această ocazie câteva sute de credincioşi au participat la slujba săvârşită de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Craiovei a vorbit celor prezenţi despre faptele minunate care au făcut din viaţa Sfântului Spiridon un model pentru viaţa fiecărui creştin în parte: „Viaţa Sfântului Spiridon este viaţa pe care Scriptura ne-o arată ca adevărată, deci adevărul Scripturii se împlineşte în viaţa Sfântului Spiridon. Dacă citim viaţa Sfântului nu vom vedea altceva decât Sfânta Scriptură, adică cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă citim cuvântul lui Dumnezeu şi ne uităm la icoana Sfântului Spiridon, vom vedea împlinirea Evangheliei, ceea ce înseamnă că Evanghelia este adevărată pentru că Sfântul a împlinit-o şi toţi sfinţii o împlinesc. Nu sunt cuvinte filosofice, nu sunt silogisme, nu sunt învăţături ale înţelepţilor, ci sunt pilde de viaţă duhovnicească şi spirituală, sunt adevăruri pe care noi, de aici, din Biserică, le luăm şi le păstrăm în cămara sufletului nostru, le păstrăm cu multă atenţie şi de acolo luăm, ca pe medicamente, picătură cu picătură“. (I.A.)