Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit în toată ţara
Credincioşii din oraşul Făgăraş l-au avut, pe 7 ianuarie, în mijlocul lor pe IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Înalt Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a participat la un festival în centrul oraşului. Părintele Cătălin Dumitrean, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sibiului, a dat mai multe detalii despre evenimentele religioase de la Făgăraş, într-un interviu la Radio TRINITAS: „Într-o atmosferă de plinătate şi pietate, IPS Laurenţiu a slujit Sfânta Liturghie la subsolul bisericii, care a fost neîncăpător, acolo unde a fost înconjurat de un sobor format din paisprezece preoţi şi trei diaconi. Cuvântul de învăţătură al mitropolitului nostru a evidenţiat aspectul liturgic al sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, ce înseamnă termenul „sobor“ şi comuniunea care o naşte în sufletele credincioşilor, oaspeţi de sărbătoare. După Sfânta Liturghie s-a desfăşurat un moment minunat: soborul împreună cu cetele de feciori şi fete care au sosit din treizeci şi patru de localităţi au prezentat un moment deosebit, un festival putem spune noi, religios, artistic, care se află la a patra ediţie, în care cetele de fete şi feciori au prezentat momente deosebite, cântece şi colinde“.
Cu prilejul pomenirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, mai multe biserici şi mănăstiri din ţară şi-au sărbătorit ocrotitorul. Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Protoieria I Capitală. La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitorii trecuţi la Domnul, informează TRINITAS TV, citat de BASILICA. Parohia Militari III, „Sfântul Ioan Botezătorul“, a fost înfiinţată în anul 1943, iar actualul lăcaş de cult a fost ridicat în 1971. Parohia Militari III „Sfântul Ioan Botezătorul“ din capitală are peste 12.000 de familii. Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit în Moldova În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi-au serbat hramul. Credincioşii care l-au cinstit pe Sfântul Ioan în bisericile pe care le ocroteşte au participat miercuri, 6 ianuarie, la Vecernia unită cu Litia, iar în ziua de hram s-au rugat în cadrul Utreniei, Acatistului şi Sfintei Liturghii. Biserica „Sf. Ioan“ - Mărăţei este cel mai mare sfânt lăcaş înălţat înainte de 1990 în Piatra Neamţ. Îmbină în mod armonios stilul bizantin cu cel renascentist. Toate cele patru turle au forma bulbului de ceapă, specific stilului rusesc. Catapeteasma impresionează prin monumentalitate şi prin execuţia florală deosebită, în stil baroc, icoanele care o împodobesc fiind opera pictorului Lefteriu, ucenicul celebrului Nicolae Grigorescu. Sărbătoare a fost şi la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Suceava, construită în anul 1642 de Vasile Lupu. A avut destinaţia de paraclis al Curţii Domneşti. Atrage atenţia prin armonia proporţiilor. Tradiţia spune că Biserica Domniţelor a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior de „coconii“ domnitorului şi ai celorlalţi demnitari locali de la Curtea Domnească din Suceava, gest artistic unic în epoca Evului Mediu, care denotă deschiderea, grija pentru educaţia tinerilor şi ideile novatoare de la Curtea lui Vasile Lupu. A fost sărbătoare, de asemenea, şi la biserica „Sf. Ioan“ din Bacău, unul dintre spaţiile sacre a căror istorie se pierde în anii de început ai veacului al XIX-lea. Doar în cărţile vechi se mai pomeneşte de faptul că în cimitirul bisericii se găsea mormântul lui Ionică Tăutu, nimeni altul decât autorul proiectului de Constituţie din 1822 şi cel dintâi pamfletar român. ▲ Hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Râmnicu Vâlcea Pe 7 ianuarie, în ziua Soborului Sf. Ioan Botezătorul, PS Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la biserica cu hramul „Sf Ioan Botezătorul“, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit ca diacon tânărul Ilie Udrea. După Sfânta Evanghelie, PS Emilian Lovişteanul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a istorisit viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus, subliniind rolul său la Botezul Domnului şi în iconomia mântuirii neamului omenesc, îndemnându-i pe creştini să-l urmeze în smerenie şi sfinţenie în lucrarea lor pentru mântuirea sufletului. La această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe au participat autorităţi locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea şi din parohiile vecine. (arhid. Liviu GĂMAN)