Sfântul Ioan Botezătorul, chip al lucrării duhovniceşti

Mănăstirea Timişeni, din Arhiepiscopia Timişoarei, îşi sărbătoreşte astăzi ocrotitorul, de ziua Tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul. Vatra monahală bănăţeană a stat de la începutul ei sub semnul şi lucrarea lui Dumnezeu. Însuşi patronul spiritual şi mijlocitorul în rugăciune înaintea Bunului Dumnezeu a descoperit şi în acelaşi timp a îndreptat pe cei care au vieţuit aici la pocăinţă.

Pocăinţa înseamnă îndreptarea gândurilor şi a vieţuirii, înariparea cea către Dumnezeu prin rugăciune şi virtuţi, adică arătarea, descoperirea profetică a semnelor prezenţei, puterii şi lucrării lui Dumnezeu în lumea această, în vremurile noastre. Nenumărate sunt mărturiile de viaţă virtuoasă, de slujire dumnezeiască, de mărturie creştină şi călugărească în puţinii, dar încărcaţii ani de existenţă ai mănăstirii de la Timişeni. Întemeiată de vrednicul de pomenire mitropolit Vasile Lazarescu în anul 1944, Mănăstirea Timişeni a strâns în puţin timp o obşte de măicuţe prin grija arhimandritului Iustinian Dalea, exarhul mănăstirilor din acea vreme. Bucuria slujirii şi a nevoinţei prin rugăciune a fost însă la scurt timp întreruptă, regimul comunist alungând tinerele vieţuitoare din vatra nou-înfiinţatei mănăstiri. A fost semnul martiriului acestui aşezământ monahal, după chipul patronului spiritual, Sfântul Ioan Botezătorul, maicile de la Timişeni ajungând să pribegească prin lume, căutând alinare sufletească la alte mănăstiri îngăduite să funcţioneze. Viaţa, adică Hristos Însuşi, a biruit fie că a fost răutate omenească, fie că a fost un regim ateu, potrivnic lui Dumnezeu. Astfel, în anul 1968, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, obştea de călugăriţe revine la vatra ei, reînfiripând bucuria slujirii şi lucrării călugăreşti prin rugăciune şi faptele virtuţii creştineşti. Părinţii duhovnici de înălţătoare aducere aminte au vegheat la drumul şi zidirea duhovnicească a harnicelor vieţuitoare din mănăstirea de la Timişeni. Atât părintele Valerian Jic, cât şi părintele Gherasim Moisescu au fost pilde de vieţuire călugărească, ca mai apoi părintele Ioan Negruţiu să vină cu mărturia pătimirii în închisorile comuniste. Astăzi, mănăstirea de la Timişeni îmbracă haină nouă, haină de sărbătoare întru cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul. Haina aceasta, însă, e îmbrăcăminte ce se doreşte luminoasă, plină de har şi lucrare dumnezeiască. Iar lucrarea lui Dumnezeu s-a arătat şi în noua biserică, alături de corpul de chilii şi trapeze cu bucătărie construite în ultimii ani. Această lucrare a lui Dumnezeu o resimţim mai ales în înnoirea vieţuirii, atât a obştii de călugăriţe, cât şi a credincioşilor care îşi găsesc alinare sufletească la mănăstirea de la Timişeni. Fie că se împlineşte liturgic, prin spovedanie şi împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin practicarea rugăciunii şi a virtuţilor creştine, fie că se materializează în activitatea gospodărească, toate sunt mărturii ale vieţuirii creştine şi călugăreşti în această vatră monahală care îl cinsteşte şi pomeneşte pe Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului, Ioan Botezătorul.

Pocăinţa - semnul lucrării lui Dumnezeu

În „Suta întâi, din capetele cele pentru dragoste“, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „toate faptele bune ajutorează minţii către dumnezeescul dor, dar mai mult decât toate, rugăciunea cea curată. Că prin aceasta către Dumnezeu, că cu nişte aripi înălţându-se, afară se face de toate cele ce sunt“. Viaţa călugărească, inspirată şi întărită fiind de dumnezeiescul dor, îşi săvârşeşte lucrarea înfăptuirilor bune tocmai prin rugăciune, prin înălţarea sufletului către Dumnezeu, chemând numele Domnului Iisus şi împotrivindu-se oricărei lucrări ce desparte mintea sau viaţa însăşi de la Dumnezeu.

Sfântul Ioan Proorocul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos a fost şi este recunoscut în viaţa şi spiritualitatea creştină că un înaripat în dorul şi bucuria de a sluji Domnului, după cum mărturisesc textele liturgice, „înger, că ai vieţuit ca om fără de trup“. A fost numit înger prin misiunea lui, de a fi crainicul sau binevestitorul celor de sus, anunţând arătarea celui ce avea să ridice păcatele lumii. Tot înger s-a numit pentru vieţuirea sa mai presus de cele pământeşti, „că scaunul, masa şi patul lui erau pământul, iară pentru nevoia firii, o dată în zi, gusta acride şi miere sălbatică“ (Sinaxar). Pentru aceste arătări ale lucrării sale, iconografia noastră bisericească îl reprezintă cu aripi de înger pământesc între cetele îngereşti. Chipul împreună-lucrării cu Dumnezeu este evidenţiat şi din apostolatul pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl înfăptuieşte, îndemnând mulţimile la viaţă dreaptă, echilibrată şi, bineînţeles, milostivă, după chipul milostivirii lui Dumnezeu, „şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem, deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Şi au venit vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu cereţi nimic mai mult decât este rânduit. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră!“ (Luca 3, 10-13). Cunună întregii slujiri a Sfântului Ioan Botezătorul o reprezintă martiriul său, după cum o mărturisesc şi textele liturgice: „Mucenic, că ai pătimit pentru Hristos!“ Sfântul Ioan Botezătorul e numit şi Înaintemergătorul pentru că el a binevestit încă şi celor din iad venirea Mântuitorului. S-a arătat astfel „prieten“ al Mirelui Hristos, rază din revărsatul zorilor ce-L cheamă şi arată lumii pe Soarele Dreptăţii, ce avea să răsară cu lumina unei învăţături noi, cu puterea harului care lucrează mântuirea în viaţa oamenilor. Ioan Botezătorul este, ca un corolar al vieţii şi lucrării dumnezeieşti, pârga, faţă de Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatele noastre, deschizând şirul mucenicilor pentru Hristos. Astfel, îl cinstim şi îl invocăm în mijlocire pe Sfântul Ioan Botezătorul, mai ales în această zi de august, în care Sfânta Biserică a lui Hristos a rânduit pomenirea Tăierii cinstitului său cap, ca pe unul ce s-a arătat lumii: înger prin vieţuire şi lucrare, apostol prin mesajul purtat şi învăţătură, şi mucenic prin jertfa pentru Hristos. Toate aceste caracteristici ale vieţuirii Sfântului Ioan Botezătorul stau sub semnul cuvântului şi predicii sale: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ Pocăinţa, adică îndreptarea minţii şi a vieţuirii, este lucrarea ce Îl descoperă şi Îl face prezent pe Dumnezeu în viaţa noastră, a tuturor. Înnoirea şi îndreptarea minţii prin rugăciune, prin cugetarea la cele înalte şi veşnice îl înalţă şi apropie pe om de Dumnezeu, descoperind deopotrivă chipul şi semnul lucrării lui Dumnezeu.