Sfântul Ioan Botezătorul, cinstit în Parohia Timişoara - Iosefin

Data: 07 Ianuarie 2014
Ieri, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Timişoara - Iosefin. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. 
 
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Ionel Popescu, parohul bisericii, care a evidenţiat modelul de trăire ascetică al Sfântului Ioan Botezătorul, subliniind că încă din pântecele mamei sale acesta a fost ales să ducă o viaţă de rugăciune în smerenie şi sărăcie, fiind exemplul monahilor bisericilor noastre. Modul său de viaţă, sfinţenia vieţii sale, cunoaşterea scripturilor i-au creat o autoritate şi putere de a pregăti calea mulţimilor şi de a descoperi oamenilor pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mesia Cel mult aşteptat.
 
La final, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul a oficiat o slujbă de binecuvântare a prinoaselor pregătite de credincioşii parohiei întru cinstea marelui praznic al Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. În încheiere, Preasfinţia Sa a transmis binecuvântarea şi felicitările Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, credincioşilor şi slujitorilor parohiei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan, precum şi îndemnul de trăire în sfinţenie şi cumpătare după viaţa pilduitoare a Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan. 
 
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doina Banatului“ al parohiei, condus de prof. Florin-Nicolae Şincari. (Valentin Birău)