Sfântul Ioan Botezătorul cinstit la Piatra Neamţ
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ şi-a serbat ieri, 7 ianuarie 2014, hramul. Programul liturgic a început luni, 6 ianuarie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.
Pietrenii au participat în număr mare la slujba hramului Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din cartierul pietrean Mărăţei. În ajunul sărbătorii, preoţii de la mai multe mănăstiri şi parohii au venit să-l cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul. Din soborul de preoţi au făcut parte şi pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamţ şi stareţ al Mănăstirii Bistriţa, arhim. Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, şi pr. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ. Arhimandritul Luca Diaconu a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură „care a fost foarte bine receptat de mulţimea credincioşilor“, după cum ne-a relatat pr. paroh Vasile Păvăleanu, care este şi directorul adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. La finalul slujbei, credincioşii au primit câte o iconiţă cu Sfântul Ioan Botezătorul şi un pachet cu alimente. În ziua pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul a fost oficiată Sfânta Liturghie de către arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, alături de un sobor de preoţi. În continuare, a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaş. Apoi s-a coborât în cripta de la subsolul lăcaşului de închinăciune, unde se păstrează rămăşiţele pământeşti ale părintelui Iorgu, ctitorul principal, şi ale celor care acum 126 de ani au înălţat biserica din Mărăţei. „Au participat numeroşi credincioşi din parohia noastră, dar şi din oraşul Piatra Neamţ. La slujbă au venit mulţi dintre enoriaşii care au aparţinut de parohia noastră şi care în prezent locuiesc în alte zone ale oraşului“, a spus pr. paroh Vasile Păvăleanu.
„Pomenirea Sfântului Ioan încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun“
Cu prilejul hramului au fost oferite pachete cu alimente persoanelor asistate din parohie şi din oraşul Piatra Neamţ. Aseară, bolnavii din Spitalul Judeţean Neamţ au primit din partea parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei iconiţe, Agheasmă Mare şi daruri. „Hramul bisericii noastre ne aduce aminte de ctitorii care au zidit această biserică şi de toate generaţiile care s-au rugat în acest sfânt lăcaş. În acelaşi timp, ne aducem aminte de Sfântul Ioan Botezătorul, care este patronul bisericii noastre şi ocrotitorul municipiului Piatra Neamţ. În oraşul nostru mai există o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Biserica din Mărăţei şi Biserica «Sfântul Ioan» Domnesc au aşezat oraşul Piatra Neamţ sub oblăduirea Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, toţi locuitorii oraşului s-au bucurat să-l cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul. Pomenirea Sfântului Ioan încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun. Hramul bisericii noastre a fost un bun prilej de a ne revedea şi de a ne ura cele cuvenite după sărbătoarea postului şi a sărbătorilor“, a adăugat pr. paroh Vasile Păvăleanu.