Sfântul Ioan Casian, cinstit la Marsilia
Cu ocazia pomenirii Sfântului Ioan Casian, credincioşii ortodocşi din Marsilia au participat ieri la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica "Sfântul Victor", unde sunt adăpostite moaştele Sfântului Ioan Casian, trăitor în secolele IV-V. Capul şi mâna dreaptă ale sfântului sunt expuse în biserică spre închinare. Acest sfânt este cinstit în chip deosebit de credincioşii de pe întreg teritoriul Franţei, care participă în fiecare an, cu prilejul pomenirii Sfântului Ioan Casian, la sfintele slujbe săvârşite la Biserica "Sfântul Victor".
Anual, în luna mai, Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Marsilia organizează un pelerinaj de două zile la moaştele Sfântului Ioan Casian şi pentru credincioşii din România. În 2011, tradiţionalul pelerinaj va avea loc în perioada 14-15 mai.