Sfântul Ioan de la Neamț - Hozevitul, cinstit la Chișinău cu multă evlavie
În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Veniamin al Basarabiei de Sud, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”, din Chișinău, cu ocazia hramului bisericii după calendarul neîndreptat.
Ierarhul a vorbit despre viața acestui misionar smerit și slujitor fidel al lui Hristos, evidențiind lucrarea sa duhovnicească și arătând harul și lucrarea Duhului Sfânt în oamenii smeriți și rugători, în oamenii devotați misiunii și lucrării pe care și-au asumat-o ca monahi sau ca preoți la parohii, păstrând învățătura Bisericii și continuând lucrarea Sfinților Părinți.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Veniamin a arătat că darurile primite de la Dumnezeu se înmulțesc pe măsura lucrării și a nevoinţelor, pe măsura împlinirii poruncilor Domnului.
La final, Preasfinția Sa l-a felicitat pe preotul paroh Alexei Simeonov și pe credincioșii parohiei, cu ocazia hramului, arătând purtarea de grijă și dragostea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru, care din motive binecuvântate nu a ajuns la hramul bisericii, dar a transmis mai multe ordine și diplome de cinstire binefăcătorilor parohiei.
La final, toți cei prezenți au participat la agapa frățească.