Sfântul Ioan Gură de Aur, cinstit la Catedrala Mitropolitană din Craiova
În ziua de sărbătoare a Sfântului Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitrie” din Craiova.
Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Alexandru Ovidiu Coșeraru, pe seama bisericii Parohiei Fântâna Banului cu hramul „Sfântul Nicolae”, din localitatea Cetate, Protoieria Băileşti, județul Dolj, iar pe teologul Găvan Alexandru l-a hirotonit în treapta de diacon pe seama Parohiei Turburea, cu hramul „Sfânta Treime”, Protoieria Târgu Cărbunești, județul Gorj.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a rostit rugăciunea specială pentru încetarea pandemiei.