Sfântul Ioan Gură de Aur, cinstit la Centrul eparhial din Galați

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 27 Ianuarie 2022

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur a fost cinstit cu evlavie în paraclisul Centrului eparhial din Ga­lați, așezat sub ocrotirea sa spirituală, în ziua în care se face pomenirea aducerii cinstitelor sale moaşte în cetatea Constantiopolului, 27 ianuarie. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în sfântul lăcaș și a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat lucrarea de mijlocire a sfântului ierarh pomenit pentru credincioșii care îl cinstesc.

Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur a fost marcată prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înalt­prea­sfințitul Părinte Casian, în cadrul căreia Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a rugat pentru sănătatea bolnavilor şi a celor care îi îngrijesc, pentru luminarea minţii elevilor şi studenţilor, rostind şi cereri de pomenire pentru cei care au trecut la Domnul.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a evidențiat modul în care Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea sfintelor sale moaşte în mijlocul turmei pe care a păstorit-o, mijlocește pentru pacea Bisericii, unirea credincioșilor și înălțarea lor duhovnicească prin iubire, evla­vie și, mai ales, prin rugăciune. „Atunci când Sfântul Proclu a avut bucuria revederii părintelui său sufletesc, prin sfintele sale moaște, aduse de la Cucuz, întreaga cetate a Constantinopolului a așteptat, în semn de pocăință, pentru a obține binecuvântarea, prezența și mai ales încurajarea în rugăciune, în purtarea crucii suferinței, bolilor și necazurilor și înmulțirea iubirii pentru cei pe care nu-i iubește nimeni. Prin cuvântul Evangheliei, cuvintele au devenit aur, adică fapte puternice, înălțătoare, vindecă­­-toa­re - de aici supranumele de «Gură de Aur». Apoi, așezarea sfintelor moaște în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol a arătat minunata rămânere a Sfântului Ioan Gură de Aur în absolut toate bisericile. De fiecare dată când se să­vârșește Dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Ioan Hrisostom, prin rugăciunile pe care le-a alcătuit, prin evlavia cu care a slujit și prin medicamentul vindecător al rugăciunii pe care ni l-a lăsat, întrupează în noi iubirea și pacea Mântuitorului Iisus Hristos, dar și evlavia sau respectul față de Dumnezeu și de aproapele. Sfântul Ioan Gură de Aur a făcut o punte luminoasă între om și om: Altarul. Pentru prima dată, el ne-a învățat să ne mișcăm între Altarul Domnului Hristos, de unde luăm harul pentru a săvârși Liturghia, şi altarul fratelui. Așa cum la sărbătoarea de astăzi ne unim în rugăciune, ne amintim că atunci când Arhiepiscopul Proclu a așezat cinstitele sale moaște pe tro­nul arhieresc din Biserica Sfinți­lor Apostoli, toți cei de față l-au auzit real pe Sfântul Ioan Gură de Aur prin cuvintele Domnului Hristos, care pentru noi devin putere și har: «Pace tuturor!»”, a spus Înalt­preasfinția Sa.

Cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului spiritual al paraclisului Centrului eparhial, la Sfânta Liturghie a fost adusă de la Reșe­dința eparhială racla în care sunt așezate părticele din cinstitele moaște ale mai multor sfinți, între care și ale Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur.