Sfântul Ioan Gură de Aur, ctitor de suflete

Întâlnirile cu anumite persoane nu pot fi șterse din memorie. Un astfel de moment, încrustat în rama de neuitare a sufletului meu, l-am trăit şi îl trăiesc adesea, fiind legat de ziua de 13 noiembrie. Este ziua când se oficiază sărbătorirea Sfântului Ioan Gură de Aur, când îmi aduc aminte de mărturisiri făcute de oameni care au fost fascinați de chipul şi învăţăturile acestui mare sfânt al Bisericii. Una dintre mărturii aparţine Înaltpreasfin­țitului Anania. Întrebat, într-o emisiune televizată, ce sfânt l-a impresionat până la fascinaţie, el a mărturisit că acesta este Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că a fost un mare învăţat, un neîntrecut orator şi un desăvârşit caracter. Peste timp, și Preasfințitul Timotei Aioanei spunea despre Ioan Gură de Aur: ,,sfântul meu preferat”.

Ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur are, însă, încă o însemnătate specială pentru Preasfințitul Timotei: este și ziua sa de naştere. De aceea, folosesc acest prilej sărbătoresc ca să dau curs, cu sfială, amintirilor de neuitat, înveșmântate, după 30 de ani, în haina recunoștinței, mulțumind lui Dumnezeu că prin purtarea Sa de grijă mi-a dăruit „de a avea prieteni” călăuzitori în viață, cărora „le datorez câte ceva” din ceea ce sunt, după cum spune Valeriu Anania, în „Rotonda plopilor aprinși”.

Era pe la începutul lunii noiembrie, în preajma zilei de sărbătorire a Sfântului Ioan Gură de Aur, la puțin timp după începerea cursurilor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Privind astăzi în urmă, aș putea spune că întâlnirea mea cu elevul de atunci Cristinel-Gabriel Aioanei nu era întâmplătoare. Şcoala noastră era ca o familie: eram prieteni unii cu alții; noi, cei mai mici, îi respectam pe cei mari, cărora ne adresa cu apelativul „domnule elev”.

Nu-mi amintesc să fi făcut cunoștință într-un mod particular cu „domnul elev Aioanei Cristinel”; ceea ce pot spune este faptul că îl admiram pentru dragostea sa deosebită față de sfintele slujbe și pentru interesul major față de carte. Era mai mereu grăbit, ca unul care nu voia să piardă niciodată timpul. Într-un asemenea moment, mi-a dăruit două cărți, a căror lectură, adăugată gestului în sine, m-a urmat după acea întâlnire aproape în tot timpul. Una dintre cărţi se numea „Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”, scrisă de Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului. Cealaltă carte se intitulează „Rotonda plopilor aprinși”.

Oferirea acestor cărți, cu o aşa mare deschidere spirituală, venea ca un îndemn spre o pregătire atentă, consistentă și folositoare, din partea celui care cu adevărat avea preocupări alese, viață echilibrată și multă bună-cuviință. Timpul avea să dovedească acest fapt. O spiritualitate curată, trăită în duhul credinței autentice aduse până la noi de mari nevoitori, de oameni sfinți, îngemănată cu parcurgerea unui vast teren cultural, avea să dea dimensiune unei personalităţi complete, spre înțelegerea realitățiilor concrete ale vieții, în lumina adevărului unic și nepieritor: slujirea lui Hristos.

În timp, vocația și-a urmat ­cursul. Aveam să fiu și eu prezent la slujba călugăriei Prea­sfin­țitului Timotei când, în anul 1988, în postul Crăciunului, arhimandritul Bartolomeu Anania l-a luat sub mantie.

Dragostea față de Hristos s-a văzut în toți pașii vieții care au urmat, dovedind statornicie și atașament față de Sfânta Biserică. Scrisul Preasfințitului Timotei revarsă către noi mirosul de tămâie al rugăciunilor de altădată, săvârșite de cei care au fost evocați, sugerându-ne, în paginile lucrărilor sale, bogățiile nepieritoare moștenite de la înaintași.

Preocupările scriitoricești s-au concretizat în lucrări valoroase, care reliefează dragostea pentru locurile sfinte, minunate, cât și pentru oameni. Remarcăm lucrarea despre Schitul Vovidenia, schit ce stă ca un plăiaș de strajă, întâmpinând, cu silueta sa impunătoare, pe toți cei ce vin să se închine în monumentala ctitorie ștefaniană Mănăstirea Neamț. Această lucrare, care mărturiseşte sensibilitatea Preasfințitului pentru mănăstirea sa de metanie, numită și „Ierusalimul românesc”, a fost urmată de alte scrieri: „Portrete în cuvinte”; „Viețuitori din chinovia Neamțului în secolul XX. Biografii”; „Itinerarii spirituale”; Lumina din viața oamenilor”; „Dincolo de cuvinte”. Locurilor natale le-a consacrat lucrarea „Aducerea aminte despre oameni și locurile din ținutul Fălticeniului”. Una din lucrările de referință, „Așezămintele româ­nești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon”, s-a constituit în teză de doctorat, profețind timpul pe care avea să-l petreacă Preasfințitul Timotei ca Superior la Așezămin­tele românești de la Locurile Sfinte, înainte de a fi ales Episcop.

Cuvintele acestea ale mele nu au pretenţia să facă o prezentare exhaustivă a activității Preasfin­ției Sale, ci am dorit să aduc în prim plan câteva gânduri şi sim­țăminte, la această zi deosebită, cu o importanță emoțională, din viața Preasfințitului, dorind să mă alătur și eu celor care s-au bucurat și se bucură de Preasfin­ția Sa: la părinții cei după trup și la fratele Preasfințitului, alăturându-mă, totodată, tuturor celor ce fac parte din familia sufletului Preasfinției Sale. Rugându-l pe cel pe care l-am simțit ca pe un înger, pe sfântul dumnea­voastră preferat – Ioan Gură de Aur – să vă poarte de grijă, în continuare, pentru ca să ne puteți purta și nouă de grijă, ținându-ne, cu dragostea pe care o aveți pentru cele sfinte, lângă dragostea lui Hristos cea mântuitoare.