„Sfântul Ioan Gură de Aur, despre familia creştină”
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Ioan Gură de Aur, despre familia creştină”.
Acest volum deschide noua serie intitulată Florilegii Hrisostomice din cadrul Editurii „Cuvântul Vieţii”, care îşi propune să facă accesibile publicului larg fragmente selectate tematic din opera Sfântului Ioan Gură de Aur (cca. 349-†407).
În cuvântul de Binecuvântare semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel citim astfel:
„Misiunea Bisericii se constituie într-o lucrare de ajutorare permanentă a celor aflați în nevoi, de cunoaștere și propovăduire a învățăturii de credință și de trăire a mesajului pastoral al Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta, Biserica trebuie să se apropie sufletește de familia creștină – greu încercată astăzi de ispitele secularizării, însingurării și sărăciei.
Sfântul Ioan Gură de Aur a povățuit familia creștină în numeroase rânduri, în scrierile sale omiletice și pastorale, conștientizând importanța acesteia și misiunea pe care este chemată să o împlinească pentru bunul mers al Bisericii și al societății. Îndemnând constant în scrierile sale la practicarea virtuţilor creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă să urmăm calea urcuşului duhovnicesc, care cuprinde printre roadele sale şi darul păstrării unităţii familiei şi al cultivării înţelegerii dintre soţ și soție.”
Lucrarea poate fi achiziționată în librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor. (Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor)