Sfântul Ioan Gură de Aur, prăznuit la catedrala din Arad
În zilele de 12 şi 13 noiembrie, Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost sărbătorit cu multă evlavie de către clericii şi credincioşii arădeni, aceasta deoarece în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din municipiul Arad se află de câţiva ani o frumoasă raclă de argint cu o părticică din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, primite în dar din Cetatea Vaticanului. Sărbătoarea marelui ierarh devine an de an un eveniment spiritual aşteptat şi trăit cu bucurie duhovnicească de către credincioşii arădeni.
Astfel, în seara de luni, 12 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, a săvârşit slujba Vecerniei cu Litie, care deschide sărbătoarea praznicului. Slujba s-a desfăşurat după rânduiala bisericească, având ca moment culminant procesiunea cu sfintele moaşte, purtate de soborul slujitor, în jurul Catedralei Arhiepiscopale. Preoţii şi credincioşii prezenți, cu făclii aprinse în mâini, au intonat troparul sfântului şi s-au rugat ca sfântul să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Sfintele moaşte împreună cu icoana sfântului au fost aşezate în mijlocul catedralei spre a fi cinstite de către credincioşii dornici de a primi ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur. După procesiune, chiriarhul arădean a rostit un cuvânt de învăţătură.
În ziua de marți, 13 noiembrie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de soborul preoţilor şi diaconilor şi în prezenţa a numeroși credincioşi.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat viața și opera marelui ierarh Ioan Hrisostom și importanța sa pentru viața creștină de astăzi.
Spre a încheia sărbătoarea şi ca o deschidere spre începutul Postului Crăciunului, seara, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârşit Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, a rostit un cuvânt de învățătură și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la începutul Postului Nașterii Domnului.