Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, serbat la Valea Racului

Data: 01 Iunie 2012

Parohia "Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful" - Valea Racului din Protopopiatul Hârlău şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. paroh Ionuţ Ungureanu, cu acest prilej s-a citit rugăciunea de binecuvântare a elevilor. La finalul slujbei a avut loc o expoziţie cu vânzare de icoane a copiilor de la Şcoala Sticlăria. În parohia Valea Racului s-au continuat, în ultimul an, lucrările de construcţie la biserica parohială, în prezent lucrându-se la bolţile sfântului lăcaş. De asemenea, a fost ridicat un paraclis de vară pentru săvârşirea sfintelor slujbe. "Începând de săptămâna viitoare, cu sprijinul domnului Constantin Deleanu, directorul executiv al SC Cotnari SA, şi a domnului Mihai Dumitraşcu, vom reîncepe lucrările de construcţie la biserica parohială. Sărbătoarea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful este însemnată pentru parohia noastră, întrucât îl cinstim pe ocrotitorul sfântului lăcaş care se înalţă la Valea Racului. Ne bucurăm de susţinerea şi sprijinul domnului Constantin Deleanu, care se îngrijeşte în mod deosebit de construcţia noii biserici. Aceasta este dovada faptului că Dumnezeu lucrează prin oameni", a spus pr. paroh Ionuţ Ungureanu. (C. Ciofu)